Leziunea ca motiv de anulare sau modificare a contractului
Avocatul Evei / De Razvan Constantin Murariu, 14.12.2011

Noul Cod Civil a generalizat aplicabilitatea leziunii ca viciu de consimţământ, ea putând fi invocată de oricine pentru anularea unui contract sau modificarea clauzelor acestuia. Potrivit vechiului Cod Civil, leziunea era o instituţie specifică protecţiei patrimoniale a minorilor. Astfel, conform art. 1221 din noul Cod Civil, “există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii”.

În acelaşi articol de lege se precizează că existenţa leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului şi că aceasta se poate constata şi atunci când minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor.

Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită. În acest caz, Instanţa de Judecată poate decide:

1. Anularea contractului, numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată. Disproporţia trebuie să subziste până la data cererii de anulare;

2. Menţinerea contractului, dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei creanţe sau, după caz, o majorare a propriei obligaţii.

Dreptul la acţiunea în anulare sau în reducerea obligaţiilor pentru leziune se prescrie în termen de un an de la data încheierii contractului. Totodată, anulabilitatea contractului nu poate să fie opusă pe cale de excepţie când dreptul la acţiune este prescris.

Noul Cod Civil prevede, la art. 1224, că nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia, precum şi alte contracte anume prevăzute de lege.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro