Fiecare dintre noi îşi doreşte să-şi cumpere un teren pe care să-şi construiască o căsuţă. Din păcate, sunt situaţii în care un teren cumpărat nu oferă confortul aşteptat.
În continuare, aşa cum v-am obişnuit, vă vom prezenta un set de reguli prin care încercăm să aducem un set de minimă informare cu privire la achiziţionarea unui teren.
1. În primul rând, consultaţi un arhitect ca să ştiţi, în funcţie de casa pe care doriţi să o aveţi, cum trebuie să fie terenul pe care îl cumpăraţi.
2. Va trebui să verificaţi regimul juridic împreună cu un avocat sau un notar cu privire la situaţia juridică a acestuia (acurateţea actelor de proprietate).
3. Trebuie să discutaţi cu o firmă specializată să vă spună calitatea solului pe care doriţi să construiţi, precum şi nivelul existent al acumularilor de gaze din sol.
4. Trebuie să scoateţi de la primăria unde se află terenul un certificat de urbanism care vă precizează cât puteţi să construiţi, regimul tehnic, juridic şi economic.
5. Trebuie să fiţi atenţi să aveţi vecini cu care să dezvoltaţi raporturi de bună vecinătate {posibile probleme de granituire, revendicare, poluare fonică (de exemplu, situaţia în care în vecinătatea dumneavoastră se poate deschide o spălătorie auto}.
6. Poziţia terenului este foarte importantă, dar şi clădirile cu care se învecinează. Trebuie să vă gândiţi şi la posibilitatea accesului la lumina soarelui a terenului dumneavoastră.
7. Pentru orice construcţie pe care o faceţi trebuie să aveţi o autorizaţie de construire, iar dacă doriţi să demolaţi ceva, aveţi nevoie de o autorizaţie de demolare.