Telefonul mobil, incarcat la un dans
Gadget / De Denisa Lala, 29.06.2008

In ultima vreme, au aparut tot felul de prototipuri ale unor dispozitive care permit incarcarea unor electronice cu energie produsa de corpul uman. Orange Marea Britanie a anuntat de curand lansarea...

In ultima vreme, au aparut tot felul de prototipuri ale unor dispozitive care permit incarcarea unor electronice cu energie produsa de corpul uman. Orange Marea Britanie a anuntat de curand lansarea unui prototip de incarcator pentru telefoanele mobile care ar urma sa foloseasca energia generata cu ajutorul dansului.

Incarcatorul se adreseaza tinerilor care participa la festivaluri ce dureaza mai multe zile. In aceste zile, tinerii dorm in corturi si nu au acces la prize, iar un dispozitiv care sa stocheze energia acumulata pe parcursul unei zile de dans s-ar putea dovedi foarte util.


Prototipul Dance Charge cantareste 180 de grame si este amplasat pe o banda elastica din neopren, care se prinde pe brat cu velcro. Pe masura ce persoana care il poarta isi misca mainile, in timpul dansului, un sistem special de magneti si greutati inmagazineaza energia creata intr-o baterie "rezervor", care apoi poate fi folosita pentru reincarcarea acumulatorului telefonului mobil.

Acest dispozitiv ar putea fi folosit si in timpul unei sedinte de fitness sau, pur si simplu, atunci cand alergi.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro