Fanteziile sexuale ale femeilor şi ale bărbaţilor – pot deveni ele o realitate comună?

Dragoste & Sex / 29.01.2015

Cu toţii cunoaştem expresia “bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” derivată din titlul celebrei cărţi scrisă de Dr. John Gray.

Numeroase studii şi cărţi de psihologie şi sexologie ne transmit faptul că cele două sexe sunt extrem de diferite şi ne oferă soluţii pentru convieţuirea lor paşnică, un deziderat de multe ori greu de atins. Dar sunt femeile şi bărbaţii chiar atât de diferiţi ca două specii incompatibile? Ei îşi doresc armonia, dar oare poate aceasta exista vreodată sau va rămâne mereu un vis imposibil de transformat în realitate?

Ca să aflăm răspunsul la aceste întrebări, putem să începem prin a explora mintea fiecărui gen în parte şi afla ce-şi doresc unii de la alţii în momentele cele mai intime, dar poate nu au curajul să spună. Pentru a reuşi acest lucru ne putem folosi de un interesant Top Ten al celor mai întâlnite fantezii sexuale ale fiecărui gen.


Doamnele întâi! Te-ai întrebat vreodată dacă dorinţele tale sunt normale sau te-ai simţit ruşinată din cauza lor? Află ce-şi doresc şi celelalte femei în dormitor şi scapă de inhibiţii!

Top 10 fantezii sexuale ale femeilor

Dominarea bărbatului - Femeile îşi doresc un bărbat puternic care să le poarte pe braţe, dar ai fi surprinsă să afli că una dintre fanteziile de top ale sexului delicat este chiar opusă acestui model. Multe femei îşi doresc ca un bărbat puternic să le implore favorurile în dormitor. Întregul scenariu este centrat pe venerarea trupului feminin. Femeia controlează totul în timp ce se bucură de devotamentul total al bărbatului ei. Ce şi-ar putea dori mai mult?


Dominarea de către bărbat - Se pare că, în multe cazuri, femeile moderne şi independente preferă bărbaţii plini de testosteron. Acest gen de femei visează să fie imobilizate şi să le fie îndepartate coapsele de genunchiul bărbatului. Vor să simtă degetele bărbatului prin păr şi cum le e tras capul spre spate, vrea să simtă dinţii bărbatului înfipţi în umării lor; pe scurt – vor să fie posedate ( dar numai în dormitor, după care se vor întoarce la egalitate ).

Jocul de-a şcolăriţa şi profesorul - Femeile adoră ideea de a se costuma ca nişte şcolăriţe şi a face paradă pentru plăcerea partenerului. Multe dintre ele doresc să meargă mai departe, jucând rolul puştoaicei neruşinate care nu se va opri din tachinarea partenerului până când acesta nu o va pune pe genunchi şi nu îi va da bătăiţa la fund pe care şi-o doreşte.


Sexul cu un străin - Majoritatea femeilor nu ar avea curajul să-şi pună în practică această fantezie, dar multora le-a făcut plăcere să se gândească la ea. Sexul fără nici un angajament este ceva ce multe femei ar dori să experimenteze, dar sunt impiedicate de la a acţiona în acest sens din cauza sentimentului de vinovăţie. Cu toate acestea libido-ul unei femei creşte la ideea unui străin superb care se apropie de ea într-un bar întunecat şi o duce în camera lui pentru o noapte lungă şi fierbinte de sex.

Sexul în trei cu o altă femeie - În ziele noastre este un  lucru destul de obişnuit ca o femeie să aibă relaţii intime cu altă femeie din când în când, aşa că această fantezie nu este una nerealistă. Dar acestă fantezie implică rar interacţiunea dintre partener şi cealaltă femeie, de vreme ce majoritatea femeilor nu doresc să-şi vadă partenerul atingând altă femeie. În acest scenariu, bărbatul este gândit mai degrabă ca un voyeur.  

Sexul în trei cu un alt bărbat - În această fantezie femeia este venerată şi adorată de doi bărbaţi superbi. Aceşti bărbaţi sunt heterosexuali şi interesaţi numai de ea, în acest fel ea beneficiază de mai multă acţiune.

Voyeurismul -  Dacă crezi că femelor nu le place să vadă alţi oameni făcând sex, te înşeli. Femeile apreciază această activitate din aceleaşi motive ca bărbaţii: e ceva excitant, erotic şi puţin tabu. În plus, această fantezie îi permite să fie perversă fără nici un fel de complicaţii.

Fantezii care implică forţa - Mulţi psihologi cred că acest gen de fantezii îi permit femeii să experimenteze sexul sălbatic şi murdar după care tânjeşte fără să sufere din cauza sentimentelor de vinovăţie care ar putea urma. Aceste fantezii implică de obicei un bărbat superb care le duce în dormitor şi trece rapid la acţiune. Ea va protesta puţin în timp ce el îi va rupe hainele dar, în secret, se va bucura de fiecare clipă.

Exhibiţionismul - Multe femei s-ar putea să nu fie de acord să fie filmate când fac sex, dar asta nu înseamnă că nu au fantezii în acest sens. Unele merg chiar mai departe, visând cum ar fi să fie privite făcând sex într-un loc public.

Dansatoarea de striptease - Majoritatea femeilor nu ar avea curajul să se dezbrace într-un loc public, dar această fantezie înseamnă descoperirea totală. Femeile adoră ideea de a-şi tachina iubiţii cu un dans în poală. De ce? Pentru că plăcerea iubitului le confirmă faptul că sunt atrăgătoare, iar erecţia lui le transmite că îl controlează total.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro