3
Nadine a dat la lopată pentru câinii comunitari
Divertisment · Stiri / 06.02.2012

Cântăreaţa a fost impresionată de situaţia câinilor din adăpostul de la Glina şi a ajutat chiar ea la dezăpezirea cuştilor.

Cântăreaţa a fost impresionată de situaţia câinilor din adăpostul de la Glina şi a ajutat chiar ea la dezăpezirea cuştilor.

Pentru că iubeşte animalele şi are acasă un câine de doi ani şi jumătate, pe nume Google, Nadine nu a rămas insensibilă la problemele câinilor aflaţi în adăpostul de la Glina. Ea a văzut pe Facebook anunţul Asociaţiei Robi de a sări în ajutorul animalelor aflate în pericol din cauza vremii nefavorabile și a trecut la acțiune. Cântăreaţa a pus mâna pe telefon, a apelat la prieteni pentru a strânge bani de mâncare şi a hotărât să meargă chiar ea la adăpostul câinilor pentru a-i ajuta, obişnuită fiind încă din America cu actele de voluntariat, unde a fost timp de 7 ani voluntară, relatează

Pro TV Magazin.

"Sâmbătă am fost la adăpostul câinilor de la Glina. Am văzut anunţul organizaţiei non-guvernamentale, Asociaţia Robi, condusă exclusiv de voluntari, de studenţi, care cerea ajutorul pentru cei peste 150 de câini de la adăpost. A fost alertă din cauza codului roșu şi a fost nevoie de oameni care să dezăpezească cuştile câinilor pentru ca aceştia să nu îngheţe de frig sau, şi mai rău, să moară, cum s-a şi întâmplat cu unii! După ce am aflat de situaţia câinilor, nu am dormit toată noaptea, dar după ce am contactat asociaţia şi mi-a spus că pot merge sâmbătă la adăpost am pus imediat mâna pe telefon şi am sunat prima dată la coafor. Merg foarte des la salon şi mi-am rugat toate prietenele de acolo să ajute cu bani, apoi am mai sunat la două cabinete veterinare, unde îl duc mereu pe Google, câinele meu, să-i rog să mă ajute cu provizii de mâncare şi ce mai au pe stoc"

, povesteşte cântăreaţa.

După ce a apelat la toţi prietenii care i-ar fi putut sări în ajutor, Nadine a folosit garderoba soţului pentru a se îmbrăca corespunzător şi a se feri de răceală.

"Mi-am sunat apoi toţi prietenii, dar şi duşmanii, unii m-au păcălit, alţii au fost foarte prompţi, aşa că am cumpărat lopeţi, mâncare pentru câini, vitamine, medicamente pentru voluntari pentru combaterea răcelii, cafea, ceaiuri, sendvişuri şi ne-am adunat două maşini cu care am pornit către adăpostul de câini de la Glina. Pentru a mă echipa corespunzător am intrat în garderoba soţului şi am împrumutat geaca, bocancii şi mănusile de la el, mi-am pus un prosop mare la gât, în loc de fular, pentru a izola mai bine, o broboadă mare pe cap şi am început să dau la lopată!"

, a povestit Nadine. Timp de două ore şi jumătate, ea nu s-a mişcat de lângă cuştile câinilor, notează revista citată.

"Eu am dat la lopată încontinuu, două ore şi jumătate. Am curăţat o cuşcă de zăpadă, iar alţi oameni din gaşca mea au mai curăţat încă 5. Recunosc că a fost foarte greu şi obositor, chiar dacă am condiţie fizică pentru că merg la sală, dar am învăţat. Nu a mai contat că după aceea nu am mai putut să mă urc în maşină din cauza durerilor de spate! Mi-am propus să merg săptămânal, în funcţie de timpul pe care-l am, chiar dacă sâmbăta am chiulit de la repetiţiile pe care le am cu Claudiu Bleonţ în fiecare zi, pentru piesa de teatru în care jucăm împreună, "Amedeu sau scapi de el cu greu", de Eugene Ionesco. Am repetiţii de luni până duminică şi nu vreau să lipsesc de la repetiţiile cu Bleonţ, pentru că se apropie premiera! Măcar să adun resurse pentru câini, dacă nu mă pot duce fizic!"

, a mai adăugat Nadine.

În plus, vedeta a descoperit că la adăpostul de câini de la Glina există şi o căţeluşă care-i poartă numele, relatează Pro Tv Magazin.

Foto: Pro TV Magazin

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro