Premieră! Anda Adam a filmat pe cinci continente pentru noul ei clip!
Divertisment · Stiri / 21.10.2011

Anda Adam se pregăteşte pentru lansarea unuia din cele mai elaborate videoclipuri din industria muzicală românească.

Anda Adam se pregăteşte pentru lansarea unuia din cele mai elaborate videoclipuri din industria muzicală românească.  Având în vedere că noua ei piesă "pAnda mAdam", denumită de fani şi "Like a Panda Bear", militează pentru toleranţa rasială, artista a filmat pe cinci continente, o premieră pentru un artist autohton.

Pornind de la ideea ca ursul panda are blana albă, neagră şi ochi asiatici, Anda Adam a dorit ca noul ei clip să redea în totalitate uniunea rasială şi astfel, a călătorit în mai multe ţări pentru a filma alături de  localnici secvenţe pentru noua producţie.


Artista a ajuns astfel în Spania, unde a filmat cu un dansator de flamenco, în savana africană, în deşertul mexican, pe plaja din Australia, în Franţa, lângă turnul Eiffel, în Piaţa Roşie din Moscova, în ghetourile din New York, în Hawaii şi în Japonia.

Imaginile inedite sunt în prezent în plin proces de post-producţie, noul clip urmând a fi lansat la sfârşitul acestei luni. "Muzica uneşte oamenii! Noua mea piesă militează împotriva urii rasiale. Deşi suntem diferiţi, simţim fiecare nevoia de a fi iubiţi şi de a iubi. Avem cu toţii aspiraţii, visuri, dorinţe. Am avut prilejul de a întâlni oameni de pe toate continentele cu care am rezonat în mod special prin intermediul muzicii. Au dansat toţi cu aceeaşi poftă dupa ritmurile piesei"
, declară Anda Adam.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro