Planul dr. Bilic: Slăbeşte 3 kilograme într-o săptămână!
Dietă & Fitness · Dieta / 15.02.2011

Nu putem trece cât ai bate din palme de la o alimentaţie haotică la o dietă echilibrată şi să ne fie şi uşor. Dar orice învăţ are şi dezvăţ”, aşa că trebuie să dăm posibilitatea organismului de ”a învăţa” obiceiurile corecte şi alegerile sănătoase. Iată cum faci acest lucru şi cum slăbeşti sigur!

Pierderea în greutate presupune o restricţie calorică, astfel încât echilibrul dintre aportul şi consumul de energie să fie negativ, iar organismul să fie nevoit să consume din depozitele de grăsime. În primul rând trebuie să înlocuieşti obiceiurile alimentare proaste cu altele noi, fundamentale pentru reuşita unei cure de slăbit şi care vor fi respectate ulterior toată viaţă.  


Respectă un program cu trei mese principale pe zi, care să păstreze noţiunea de dimineaţă, prânz, seară la o distanţă de 5-6 ore între ele şi cu un interval de minim 3 ore de la ultima masă până la culcare. Acordă un interval de 15-30 de minute pentru fiecare masă, elimină ronţăielile şi produsele de tip fast-food, prăjelile, sosurile cu maioneză, tocăturile. Nu pregăti în casă şi nu cumpăra produse de cofetărie sau patiserie. Nu consuma băuturi răcoritoare cu zahăr şi nici alcool. Tratează fructele ca şi pe dulciuri, limitează-te la un fruct pe zi. Fii rezonabilă şi mănâncă fără să te preocupe conţinutul caloric sau mărimea porţiei: carne slabă de orice fel, produse lactate slabe, peşte, ouă, făinoase şi cereale, orez, legume cât mai multe, toate gătite cât mai simplu. Nu te feri de ciorbe şi supe, foloseşte sucul de roşii ca bază pentru mâncăruri, aruncă din casă toate "ispitele" alimentare.  



Cu următorul plan se pot slăbi cel puţin 3 kilograme în două săptămâni, dar totul depinde de respectarea regulilor de bază a oricărei diete. Trecerea de la şniţel la piept de pui la grătar sau de la cartofi prăjiţi la broccoli poate fi "antipatică" la început, dar trebuie să perseverezi până când îţi vei educa gustul! 

 

Luni

Dimineaţa: 1 cafea + 1 felie pâine + omletă (1 ou + 1 felie de şuncă).
Prânz: 200 grame muşchi de vită la grătar + 50 grame de paste fierte (cu 1 lingură ulei de măsline şi condimente).


Seara: 100 grame de somon afumat (4 felii) + 4 felii pepene galben + 1 salată de crudităţi fără maioneză (cu 1 lingură ulei de măsline, oţet şi condimente).

 

Marţi

Dimineaţa: 1 cafea + 1 ou fiert + 1 iaurt natural (150 g) + 1 felie pâine
Prânz: jumătate piept de pui la grătar + 4-5 linguri de fasole verde fiartă + 1 cub unt (10 g) + 1 banană mică
Seara: 200 grame ficăţei de pui la grătar + 4 linguri de orez fiert cu sare şi condimente + 1 salată de varză cu 1 lingură ulei de măsline, oţet şi sare.

 

Miercuri

Dimineaţa: 1 cafea + 1 felie de pâine + pastă de brânză light + 1 roşie.
Prânz: 200 grame muşchi de vită la grătar + 1 cartof copt + 1 salată de murături + 1 fruct de sezon.
Seara: 150 grame piept de pui afumat tăiat bucăţele şi pus pe 1 salată mare asortată (1 salată verde + 2 roşii + 1 castravete + 1 ardei gras + 2 linguri ulei de măsline, oţet, sare).

 

Joi

Dimineaţa: 1 cafea + 1 pahar de lapte cu 1,5% grăsime + 1 felie de pâine + 1 felie de şuncă slabă.
Prânz:  200 grame muşchi de porc la grătar + 4-5 linguri de varză călită (cu sos de tomate, puţin ulei şi sare) + 1 felie de pâine.


Seara: 200 grame brânză de vaci + 2 linguri de smântână cu 12% grăsime + 4 linguri de mămăligă + 1 fruct de sezon.

 

Vineri

Dimineaţa: 1 ceai + 1 felie de pâine + 1 cub unt (10 g) + 2 linguriţe de gem.
Prânz: paste cu sos tomat (70 grame paste, 1 ceapă, usturoi, condimente, 2 linguri ulei de măsline, 2 linguri de parmezan ras).
Seara: 200 grame peşte la grătar + 3-4 linguri de legume asortate  + 1 fruct de sezon.

 

Sâmbătă

Dimineaţa: 1 cană de lapte cu 1,5% grăsime + 1 ceaşcă fulgi de cereale.
Prânz: 1 ciorbă de văcuţă + 200 grame piept de pui la grătar + 1 salată verde cu 1 lingură ulei de măsline.
Seara:  200 grame muşchi de vită la grătar + 5-6 ciuperci la grătar + 1 salată de murături + 1 îngheţată de fructe (2-3 cupe fără frişcă).

 

Duminică

Dimineaţa: 1 cafea + 2 crenvurşti + 1 linguriţă de muştar + 1 felie de pâine.
Prânz: 1 ciorbă de pui cu legume + 1 conservă de ton în suc propriu pusă peste 1 salată mare asortată (vezi mai sus) + 5 măsline + 2 linguri porumb fiert.
Seara: 1 mozzarella + 1 roşie + 1 cotlet de porc la grătar + 4 linguri piure de cartofi + 1 salată murături.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro