31
La final de Bucharest Fashion Week
Modă · Colectii / 03.05.2010

S-a scurs si ultima seara a editiei de primavara-vara Bucharest Fashion Week.

S-a scurs si ultima seara a editiei de primavara-vara Bucharest Fashion Week. Catalin Botezatu cu doua colectii, Clara Rotescu, Adina Buzatu, Galyna, dar si brand-urile BSb si Dooa si-au expus piesele vestimentare pe podiumul de la Worls Trade Center. Invitatul special al serii a fost Sushma Patel, designer cu renume international care a venit din India.

Seara a inceput cu un show regizat de Catalin Botezatu pentru "Avatar", cea mai  noua colectie de lenjerie intima si costume de baie masculine. Laitmotivul colectiei a fost vestimentatia locuitorilor planetei Pandora si atmosfera celui mai de succes film din istorie, "Avatar". Astfel, Catalin Botezatu a proiectat o noua poveste in care a pastrat elemente din "Avatar" insa pe care le-a dezvoltat intr-o viziune proprie. Manechinii au fost transformati in celebrii Na'vi si au purtat peste 40 de creatii realizate din microfibra, in combinatia  maro-albastru, cu aplicatii de cristale Swarovski si imprimeuri speciale cu simboluri preluate din diferite culturi.


Dupa acest prim show, pe podium si-au facut aparitia manechinele imbracate cu piesele din cea mai recenta colectie semnata de Clara Rotescu. Cei prezenti in sala au putut admira o regala de rochii de batist alb, dantela, matase sau rochii desprinse parca din lenjeria bunicii: atat de scurte, incat aduc mult cu furoul retro al anilor 20.

Albul e constrastat de combinatii de violet, ciclamen, verde, bleuciel, rosu si galben. Gentile din rafie si florile din par au completat tabloul.

Sushma Patel este unul dintre putinii designeri din India care reinvie mestesugurile traditionale de broderie, imprimare si tesatorie. Incrustatiile de pietre, paietele, margelele si toate celelalte aplicatii au fost sustinute excelent de matasurile si voalurile fabricate in India.


Brandul italian Dooa, a carui imagine este fotbalistul roman Adrian Mutu, a prezentat o colectie mixta, dedicata atat barbatilor, cat si femeilor. Tinutele smart-casual, in nuante de crem, kaki, gri, negru si accente de mov si rosu au fost vedetele colectiei.

BSB, pe de alta parte, a incantat cu o colectie chic si surprinzatoare, cu accente hippy, adresandu-se femeilor moderne si puternice, pentru orice moment al zilei.

Mereu avangardista, Adina Buzatu a promovat un concept aflat in mare voga - ideea de versatilitate a hainelor, dar si tendinta globala spre moda unisex. A evidentiat atitudinea si stilul prin piese apatinand colectiilor masculine de prestigiu Messagerie, Royal Hem, Vakko, Babette Wasserman, Albert Thurston, outfit-urile fiind realizate din piese exclusiv naturale destinate atat zilelor calduroase de vara, cat si serilor in care eleganta si rafinamentul reprezinta un must have.


La aceasta editie a Bucharest Fashion Week am stat foarte bine la capitolul designeri straini. Galyna, designer de origine rusa, este unul dintre ei. Tanara si-a prezentat o colectie de rochii, destinata femeilor puternice, feminine si rafinate. Rochiile au fost realizate din organza, matase naturala, volumetrii, multe aplicatii - fundite, pietre, volane, paiete toate cusute manual. Si de data aceasta designer-ul a folosit texturi si materiale foarte scumpe, aduse de la Milano si Moscova.

Cel care a incheiat seara si, implicit editia de primavara/vara Bucharest Fashion Week, a fost
Catalin Botezatu. Colectia creata special pentru acest eveniment este destinata femeilor care isi  doresc sa impresioneze prin alegerea unor costume de baie extravagante. Pornind de la celebrele filme cu Louis de Funes, in care calugaritele conduceau superbul model de Citroen de acum patru decenii, Catalin  Botezatu a gandit aceasta colectie de costume de baie cu manechine deghizate in calugarite, cu robele si palariile de rigoare. Costumele de baie extravagante, cu aplicatii de cristale Swarovski, dantela, jocuri de material transparent, costume menite sa fie purtate la ocazii speciale de catre doamne care isi doresc sa iasa din anonimat. Colectia a fost accesorizata cu bijuterii Kabbalah create de Thea Haimovitz, cea care l-a initiat pe Catalin Botezatu in tainele Kabbalah. Bijuteriile sunt realizate din argint, pietre pretioase, cristale Swarovski  si murano si reprezinta un pas spiritual catre gandirea pozitiva.

Articol de Ileana Voicu Ghinea
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro