13
Claudia Schiffer nu s-a schimbat deloc! Supermodelul arată perfect în costum de baie, la 51 de ani
Divertisment · Vedete / 22.06.2022

Claudia Schiffer este unul dintre supermodelele de top ale anilor '90. Deși a împlinit vârsta de 51 de ani, fostul model arată în continuare impecabil și nu pare să se fi schimbat prea mult de-a lungul timpului.

Ea a publicat pe contul său de Instagram câteva imagini din vacanță, în care apare purtând un costum de baie cu imprimeu floral. Starul născut în Germania a glumit în postarea de pe rețeaua de socializare adăugând mesajul „nu sunt la birou”.

Citește și: Brad Pitt simte că se află la final de carieră: „Sunt pe ultima sută de metri”




În fotografiile surprinse pe plajă, fostul supermodel poartă un sutien cu imprimeu floral și o eșarfă bej pe post de fustă, legată la brâu. 

Fanii au fost încântați de fotografiile postate pe Instagram de supermodelul în vârstă de 51 de ani.

„Ești cea mai frumoasă femeie din lume și vei fi mereu idolul meu. Plaja arată minunat și îmi plac mult acele scoici”, i-a scris în secțiunea de comentarii unul dintre cei 1,7 milioane de urmăritori. 


„Nu există cuvinte prin care să te descriu... uimitoare!”, a comentat un user.

„Perfecțiunea absolută! Pur și simplu superbă!”, a adăugat o altă persoana.

Vedeta a vorbit în trecut despre îmbătrânire și așteptările nerealiste pe care publicul le are față de modele și femeile celebre, în general. Ea a spus că este „natural” să îmbătrânești și că nu se simte „geloasă sau invidioasă” pe modelele mai tinere.


„Am primit multe complimente minunate la vremea mea. Dar apoi ajungi la o nouă etapă și mergi mai departe. Nu este nevoie să fii numită frumoasă întreaga viață. Sunt amintiri frumoase, dar apoi vine generația următoare. Pentru mine este un lucru natural pe care trebuie să-l faci, să predai ștafeta și să nu fii invidioasă sau geloasă”, a declarat Schiffer într-un interviu pentru Elle UK.

„Nu-mi imaginez ceva mai rău decât să spui 'Este o pastilă magică ce te va face să arăți din nou de 20 de ani'”, a mai spus fostul supermodel.

Deși este bucuroasă să lase noua generație să-i ia locul pe podiumul de prezentare, vedeta este de părere că drumul pe care l-a ales în viață a ajutat-o să depășească timiditatea.


„Probabil aș fi fost în continuare o persoană foarte timidă, care n-ar fi știut că poate depăși acest lucru trăind numeroase experiențe. Poate că aș fi avut un job în care să stau undeva în spate, poate la bancă sau în spatele scenei. Modellingul a fost terapia mea. Am învățat cum să comunic”, a dezvăluit ea.

Claudia este mama a trei copii - Caspar, de 17 ani, Clementine, de 15 ani, și Cosima, de 10 ani, din căsătoria cu regizorul și scenaristul britanic Matthew Vaughn. Cei doi s-au căsătorit în anul 2002 și locuiesc în Anglia alături de cei trei copii.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro