Dragostea invinge
Intotdeauna iubirea adevarata iese triumfatoare...
Cea adevarata intotdeauna triumfa. Suna cam naiv, nu-i asa? Dar oare nu dragostea este cea care ne tine in viata? Nu cred ca trebuie sa fii mare filosof sa spui asta, trebuie doar sa crezi cu tarie ca este adevarat.Intr-adevar, dragostea adevarata invinge mereu, trece peste mari si tari, religie si infatuare, orgoliu si pacat, ura si deznadejde.
Cand spun "dragoste", ma gandesc la o atingere suava, o imbratisare calda, un sarut patimas si un dor nebun de iubitul tau, chiar si atunci cand este langa tine.
Dar mereu m-am intrebat de ce dragostea este insotita, de multe ori, de suferinta. "Pentru a o face mai dulce, adanca si aproape imposibil de uitat", imi spune cineva. "Cred ca dragostea adevarata nu are nimic de-a face cu suferinta. Acolo unde este suferinta, nu e dragoste", imi spune altcineva. "Parerea mea e ca dragostea adevarata minimalizeaza procentul suferintei intr-o relatie si de multe ori ne stergem lacrimile cu o rapiditate incredibila, pentru ca de-abia asteptam sa ne aruncam in bratele iubitului si sa uitam ca, pentru o clipa, ne-a facut sa simtim altceva decat dragoste"
Dragostea poate insemna un cer senin de primavara, o ploaie calda de vara, o floare tomnatica, un zambet tamp, dar toate ar fi fara rost daca nu ar exista cineva alaturi de care sa te bucuri de aceste frumuseti. Dragostea adevarata inseamna si lacrimi, pasiune nebuna si o dorinta de nestavilit. Tu ai avut privilegiul sa ii descoperi puterea? M-as bucura sa fie cat mai multi cei care au cunoscut sau cunosc dragostea adevarata.
L-ai iubit sau inca il mai iubesti... Cat de mult ti-ai dori sa revina in bratele tale, iar asteptarea asta te secatuieste de puteri. Dorul de el te sfasie, viata iti este goala, telefonul zace mort langa tine... niciun semn.
Dragoste adevarata se va intoarce pentru ca este veritabila, reala, autentica, dainuieste peste timp si revine uneori mai proaspata si mai plina de vitalitate decat ti-ai putea imagina vreodata.
Alexa, o cititoare Eva.ro, vorbeste despre durerea unei iubiri neimpartasite de cinci ani, dar care a intarit-o incredibil:
Fiecare dintre noi poate simti cum e sa traiasca viata celuilalt, sa se daruiasca intru totul fara a astepta ceva in schimb, pentru ca asta inseamna dragoste adevarata. Iubeste asa cum ti-ai dori sa fii iubita, pentru ca dragostea este singura fericire a vietii.
Imi amintesc de un rezultatul unui studiu de la inceputul anului trecut prin care se evidentia faptul ca cercetatorii au descoperit dragostea adevarata: "Exista cupluri care au aceleasi reactii pe care le au cei care sunt 'proaspat' indragostiti, chiar si dupa 20 de ani petrecuti impreuna". Aceasta concluzie anula studii anterioare care emiteau ipoteza potrivit careia emotiile, acei "fluturi in stomac", incep sa isi piarda din intensitate dupa 15 luni de relatie amoroasa si dispar de tot dupa zece ani. Deci, dragostea poate dura o viata.
Facand parte dintre romantice, sunt sigura ca dragostea adevarata poate dura o viata intreaga si este mereu invingatoare. Ai nevoie, totusi, de niste "coordonate": sa te afli la locul potrivit, la momentul potrivit si sa intalnesti persoana potrivita tie. Si, bineinteles, nu trebuie sa uitam de ingredientele necesare unei relatii frumoase: incredere, respect si daruire.
Un articol de Nicoleta Tarantus