Planificarea bugetului pentru nunta
Casă şi familie · Bugetul familiei / 27.01.2010

Pentru a avea un start bun in pregatirile nuntii de vis, incepeti prin a stabili bugetul.

Pentru a avea un start bun in pregatirile nuntii de vis, incepeti prin a stabili bugetul. Este un aspect crucial si ar putea fi "biblia" voastra pentru a incepe planuirea celei mai frumoase zi din viata voastra.  

La o prima privire, ar putea fi cel mai greu aspect din toata nunta, dar daca va organizati, realizati un plan, totul va fi extraodinar de simplu. De la decoratiunile pentru restaurant pana la rochia de mireasa, de la flori pana la fotograf, fiecare detaliu trebuie cantarit si valorizat. Este foarte important sa incepeti in aceasta maniera si sa continuati la fel, pentru a nu avea probleme mai tarziu.


De unde incepeti?


Inainte sa stabiliti bugetul, ganditi-va la modul in care va doriti sa arate nunta voastra. E posibil sa aveti opinii diferite: poate iubitul tau isi doreste trandafiri albi pe mesele invitatilor, iar tu preferi trandafiri rosii... Mici detalii asupra carora trebuie sa cadeti de acord.   
 

Cati bani aveti de cheltuit?


Aveti destui bani sau este nevoie sa apelati la parinti, prieteni, imprumuturi bancare etc.? Interesati-va daca rudele sunt dispuse sa va ajute. Daca va gandeati acum cateva luni sa puneti deoparte cate putin din salariu, poate acum nu aveati atata bataie de cap, nu-i asa?


Cununia civila


Daca v-ati hotarat sa o faceti in aceeasi zi cu nunta, inca o cheltuiala in plus. Tu vei avea nevoie de o noua tinuta, pantofi, bijuterii, coafura, poseta, machiaj, iar el de un costum, camasa si pantofi. Si, bineinteles, nu uitati sa includeti in bugetul vostru sampania si dulciurile de la starea civila.
 

Mireasa si mirele


Tu vei avea nevoie de o rochie de mireasa, voal, tiara, pantofi, bijuterii, poseta, o coafura speciala, un machiaj divin, si lenjerie intima. Acestea sunt un "must". El are nevoie de costum, camasa, pantofi, cateva accesorii. Cat va trebui sa scoateti din buzunar pentru acestea?  


Si amandoi, bineinteles, aveti nevoie de verighete. Sper ca nu ati uitat de ele...
 

Flori, mii de flori


Si acestea costa destul de mult. Florile vor fi folosite pentru decorarea lumanarilor, a restaurantului, a bisericii, masinilor, buchetul tau, al nasei, al domnisoarelor si cavalerilor de onoare si al nuntasilor. Nu uitati de marturii! Un detaliu foarte important si, de cele mai multe ori, foarte "pretios".
 

Ceremonia religioasa


Este o parte a nuntii careia va trebuie sa ii alocati un buget generos, pentru ca va trebui sa platiti taxa de la biserica, bonusul preotilor si a corului. Mai puneti bifa la buget si pentru achizitionarea unei pernute, pentru verighete, vinul si piscorurile aferente.

 

Bugetul pentru receptie


Alegerea locatiei va poate da batai de cap, iar pretul la care se ridica inchirierea salii poate fi exorbitant de cele mai multe ori, deci mare grija. Mai adaugati si preturile meniurilor, al bauturii, tortului, muzicii, inchirierea huselor pentru scaune si mese, focuri de artificii etc.  

Luati in calcul toate costurile, chiar si cele care pot aparea peste noapte, iar daca va doriti ca nunta sa fie una pe care voi si invitatii vostri sa nu o uitati niciodata, organizati-va cu grija bugetul si acordati atentie fiecarui detaliu. Casa de piatra!

Un articol de Nicoleta Tarantus
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro