23
Sean Penn și-a abandonat mașina și a traversat pe jos granița dintre Ucraina și Polonia
Sean Penn a anunțat printr-o postare pe Twitter că a mers câțiva kilometri pe jos pentru a ajunge la granița dintre Ucraina și Polonia. Actorul în vârstă de 61 de ani a ajuns în Ucraina săptămâna trecută pentru a realiza un documentar despre invazia Rusiei în Ucraina, declanșată de președintele rus Vladimir Putin.
Starul american a postat pe Twitter o imagine în care apare trăgând un troler, în timp ce merge pe marginea unei șosele în care mașinile stau în coloană, bară la bară.
„Eu și alți doi colegi am mers kilometri întregi spre granița cu Polonia, după ce ne-am abandonat mașina pe marginea drumului. În aproape toate mașinile care apar în această fotografie se află numai femei și copii, cei mai mulți dintre ei fără bagaje, iar mașina este singura lor proprietate de valoare”, a scris Sean Penn.
Într-o declarație transmisă sâmbătă, actorul a condamnat invazia Rusiei și războiul care a devastat Ucraina.
„Deja o greșeală brutală în care vieți au fost curmate și inimi au fost frânte, și dacă nu renunță, cred că Domnul Putin va face una dintre cele mai oribile greșeli pentru întreaga omenire. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și poporul ucrainean s-au ridicat la statutul de simboluri istorice ale curajului”, a spus Penn, potrivit People.
„Ucraina este vârful lancei pentru îmbrățișarea visului democratic. Dacă o lăsăm să lupte singură, spiritul Americii este pierdut”, a continuat actorul.
Sean Penn a ajuns în Kiev la începutul săptămânii trecute și s-a întâlnit cu vicepremierul Iryna Vereshchuk, precum și cu jurnaliști locali și membri ai armatei. El apare, de asemenea, alături de președintele Volodimir Zelenski într-o înregistrare video postată pe contul de Instagram al şefului de stat ucrainean.
Administrația prezidențială de la Kiev a făcut la acea vreme o declarație prin care l-a lăudat pe actorul și regizorul american, care „a venit special la Kiev pentru a înregistra evenimentele ce se desfășoară în prezent în Ucraina și pentru a spune lumii adevărul despre invazia Rusiei în țara noastră”.
„Sean Penn se numără printre cei care astăzi susțin Ucraina, fiind în Ucraina. Țara noastră îi este recunoscătoare pentru demonstrația de curaj și onestitate”, se arată în declarație.
„Demonstrează un curaj care multor altora le lipsește, în special unor politicieni din Vest. Cu cât sunt mai mulți astfel de oameni - adevărați prieteni ai Ucrainei, care o susțin și luptă pentru libertate - cu atât mai repede putem pune capăt acestei invazii atroce a Rusiei”, mai este menționat în declarația oficială.
Atacul Rusiei asupra Ucrainei continuă după ce Federația Rusă a invadat țara vecină pe 24 februarie. Detaliile conflictului armat se schimbă de la o oră la alta, însă specialiștii consideră că este cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial. Mii de oameni și-au pierdut viața, inclusiv copii, iar aproape un milion de persoane au fugit din calea războiului și s-au refugiat în țările vecine, inclusiv în România.
Autoritățile ucrainene au anunțat miercuri, 2 martie, că peste 2000 de civili au fost uciși până în prezent în urma invaziei ruse, care a început în urmă cu o săptămână. Zece membri ai echipelor de salvare și-au pierdut viața în conflict, potrivit Serviciului de Urgență din Ucraina, citat de BBC.