19
Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, este îndrăgostit la 72 de ani: „Nu căutam iubirea, dar iubirea m-a găsit pe mine”
Patrick Duffy, care a interpretat rolul Bobby din celebrul serial „Dallas”, a vorbit despre relația lui cu actrița Linda Purl, în vârstă de 66 de ani. Cei doi actori au dezvăluit cum a început povestea lor de iubire, la o vârstă la care nu se mai așteptau să se îndrăgostească.
Ei au vorbit în cadrul emisiunii This Morning despre modul în care s-au apropiat unul de celălalt în timpul pandemiei.
Citește și: Așchia nu sare departe de trunchi. Madonna și fiica sa, Lourdes Leon, se întrec în imagini provocatoare pe Instagram
Citește și: Așchia nu sare departe de trunchi. Madonna și fiica sa, Lourdes Leon, se întrec în imagini provocatoare pe Instagram
Patrick (72 de ani) și Linda (66 de ani) au spus că relația dintre ei a început treptat, inițial după ce au comunicat pe un grup de mesaje în 2020. Ulterior, au ajuns să vorbească timp de două sau trei ore pe Zoom, în fiecare seară.
„Este o idilă pe timp de Covid. Nu am stat în aceeași cameră timp de aproape patru luni, dar am vorbit în fiecare zi. Am început să ne dăm mesaje, apoi mesajele au devenit discuții pe Facetime, iar timp de două luni și jumătate am vorbit pe Zoom în fiecare seară timp de două sau trei ore”, a spus Duffy.
Linda, care a interpretat rolul Ashley Pfiser în serialul „Happy Days” difuzat în anii '80 în Statele Unite, a adăugat: „Când eram pe punctul de a încheia ultima ședință, Patrick a spus 'Ne vedem mâine. Te iubesc'”.
„A doua zi m-am urcat în mașină, am condus 23 de ore până în fața ușii ei și de atunci suntem nedespărțiți”, a dezvăluit actorul.
„Nu cred că s-ar fi întâmplat în alte condiții, pentru că în viața noastră obișnuită, de dinainte de pandemie, nu am fi avut timp să vorbim trei ore pe Zoom în fiecare seară”, a adăugat Linda.
„Nu căutam iubirea, dar iubirea m-a găsit pe mine”, a spus Patrick.
Patrick și Linda și-au început relația romantică în iulie 2020. Într-un interviu din noiembrie 2020, actorul a declarat că renunțase la ideea de a avea întâlniri romantice după decesul soției sale, balerina Carlyn Rosser, care a pierdut lupta cu cancerul în 2017.
Ei au fost căsătoriți timp de aproape 40 de ani și au doi fii: Padraic, de 46 de ani, și Conor, de 40 de ani.
„Nu căutam o relație. Nu simțeam că am nevoie... dar apoi a intervenit soarta și a schimbat perspectiva”, a spus el anul trecut despre relația cu Linda.
Actorul a dezvăluit că îi plăcea foarte mult să vorbească cu Linda în timpul carantinei, iar după ce restricțiile au fost ridicate, a condus până în orașul ei ca să se întâlnească.
„I-am cerut permisiunea să o sărut și suntem împreună de atunci”, a declarat Duffy.
El a mai spus că a fost surprins de modul în care a evoluat relația lui cu Linda și că după decesul soției sale nu și-a imaginat că ar putea să se mai îndrăgostească vreodată.
„Nu am crezut nicio clipă că așa ceva se poate întâmpla. Nu am crezut că mă mai pot simți în acest fel. Sunt într-o relație incredibil de fericită”, a adăugat starul din „Dallas”.
Linda Purl are un fiu, Lucius Cary, în vârstă de 26 de ani, cu fostul său soț, Alexander Cary.
Foto: Hepta; Instagram/lindapurl