Afla totul despre epilarea definitiva
Frumuseţe · Cosmetica / 16.11.2009

Ca e cu ceara, ca e cu aparatul epilator, ca e cu crema epilatoare, epilarea este un subiect neplacut. Fie e dureros, fie e ineficient, fie abia daca dureaza o zi, procesul e un chin.

Ca e cu ceara, ca e cu aparatul epilator, ca e cu crema epilatoare, epilarea este un subiect neplacut. Fie e dureros, fie e ineficient, fie abia daca dureaza o zi, procesul e un chin. Dar daca acest chin ar disparea, pur si simplu, intr-o zi? Daca ne-am epila si ...am ramane asa?
Solutia se numeste epilare definitiva si este in mod clar o varianta pe care ar trebui s-o iei in calcul, mai ales daca suferi de pilozitate excesiva. E foarte practica, sigura si chiar la moda. Dintre vedetele care au apelat la epilarea definitiva, se numara Teri Hatcher, Kate Walsh, Eva Mendez si Christina Aguilera.


Iata cateva dintre intrebarile care, cu siguranta, te framanta si raspunsurile lor cat mai clare.

Ce este IPL? Exista efecte secundare in urma acestei proceduri?
IPL (intense pulsed light) este un dispozitiv medical de ultima generatie care a fost creat special pentru rezolvarea problemelor de pilozitate excesiva, ulterior fiind preluat de estetica medicala.
Tratamentul este intotdeauna personalizat, iar personalizarea se face in functie de trei  parametri: tipul pielii, culoarea epidermei si tipul firului de par, informatii presetate in computerul aparatului si care determina intensitatea razei IPL.

Nu exista efecte secundare. Local, pielea poate reactiona la tratament prin inrosire sau usor edem (umflaturi), simtome care dispar in cateva ore. Daca intensitatea tratamentului este foarte mare sau pielea este foarte sensibila, aceste efecte pot sa persiste cateva zile si sunt cunoscute sub denumirea de flictene (inrosiri locale), acestea fiind singurele ,,efecte secundare''.

Este un tratament dureros, avand in vedere ca presupune un efect termic local?

Sensibilitatea pielii la efect termic este diferita de la o persoana la alta. Tratamentul se face cu o lampa cu filtre incluse, ceea ce diminueaza aproape total senzatia de cald (IPL este un aparat care face parte din familia laser). Senzatia de cald se reduce total dupa ce pe zona sensibila - tenul, axila sau mameloanele - se pulverizeaza apa termala.


Este adevarat ca procedura trebuie repetata? Daca da, de ce, daca este una definitiva?
Repetitivitatea procedurii are loc pentru a surprinde si celelalte fire de par de pe o zona in faza anagena. Firele de par de pe o anumita zona pot fi surprinse in mai multe faze de crestere (anagena, telogena sau catagena). in momentul procedurii, toate firele trebuie sa ajunga la faza de maturitate (anagena). Abia atunci procedura IPL are efect si elimina parul definitiv. Rezultatele apar imediat, deoarece parul care se afla in faza optima (faza anagena, cand parul este matur si are radacina) nu mai creste.

 
Cu cat timp inainte de procedura IPL nu trebuie sa ma epilez?
Parul pe corp creste in trei etape: anagena - faza de crestere (etapa optima), telogena - de regresie, si catagena - dormenda. Perioadele de crestere naturala sunt foarte lungi: parul de pe coapse si de pe spate are un ciclu de crestere de 6-12 luni, cel din regiunea inghinala de 5-7 luni, iar cel al buzei superioare de 4-6 luni. Este nevoie de minimum doua saptamani de pauza dupa smulgere ca sa poata fi surprinsa faza de crestere activa. Cu cat a trecut mai mult timp de la epilarea clasica cu ceara, cu atat parul este in crestere naturala si putem gasi cat mai multe fire in faza anagena (pana la 30%).

Cate sedinte sunt necesare pentru o epilare definitiva?
In functie de zona, scapam de pilozitatea nedorita procentual astfel:
- pentru picioare - 20% par in faza anagena - deci 6 sedinte de tratament ce vor dura 6 luni
- pentru brate -24% par in faza anagena - deci 5-6 sedinte de tratament ce vor dura aproximativ 5 luni
- pentru fata -36 % par in faza anagena - deci 4-5 sedinte de tratament, timp de 5 luni
- pentru zona inghinala -27 % par in faza anagena - deci 5-6 sedinte de tratament pe parcursul a 5 luni
Este un tratament de lunga durata, dar procentul de reusita se situeaza intre 78-93%, rezultatele fiind permanente.

Cat dureaza epilarea definitiva?
Rezultatul epilarii este garantat pentru 6 ani, efectele benefice asupra pielii fiind vizibile inca de la prima sedinta.

Cat costa un tratament de epilare definitiva ?
Tratamentul de epilare definitiva nu este scump, in comparatie cu rezultatele exceptionale pe care le ofera. Un tratament de epilare integrala pentru picioare poate sa ajunga, de exemplu, la 480 euro cost total, incluzand cinci sedinte. Plata se face pe sedinta, o data la 4 saptamani, deci o singura data pe luna.

 

Articol de Patricia Paraschiv - Specalist estetica medicala

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro