8 bijuterii regale faimoase care au o istorie secretă
Modă · Moda de la A la Z / 28.09.2021

Unele bijuterii regale, pe lângă valoarea lor inestimabilă, au și o istorie bogată, de sute de ani. Mai mult, sunt învăluite în mister iar despre unele dintre ele se crede că sunt blestemate.

Unele bijuterii regale, pe lângă valoarea lor inestimabilă, au și o istorie bogată, de sute de ani. Mai mult, sunt învăluite în mister iar despre unele dintre ele se crede că sunt blestemate.  

Diamantul Koh-i-Noor

Istoria diamantului Koh-i-Noor este una lungă și controversată. Este cel mai mare diamant tăiat din lume și a fost descoperit în sud-estul Indiei între anii 1100 și 1300. Diamantul și-a schimbat de multe ori proprietarii, iar conducătorii din trecut s-au luptat pentru a-l obține. Diamantul este revendicat de India și de Pakistan, dar în prezent se află în posesia Casei Regale Britanice.

Pentru că de-a lungul istoriei sale lungi foarte mulți bărbați s-au luptat să îl dețină, în Familia Regală Britanică există mitul că diamantul Koh-i-Noor aduce ghinion oricărui bărbat care îl poartă și poate fi purtat numai de femeile din casa regală.  

Citește și: Cele mai scumpe bijuterii ale Familiei Regale Britanice


Regina Victoria a fost prima care a purtat diamantul, sub formă de broșă. Acesta a fost ulterior inclus în coroana purtată de Regina Alexandra, soția Regelui Edward al VII-lea. A fost transferat apoi în coroana purtată de Regina Mary, iar în cele din urmă în coroana purtată de Regina Elisabeta, cunoscută apoi ca Regina Mamă.

Tiara blestemată


Tiara Hesse a fost creată de prințul Albert, soțul reginei Victoria a Marii Britanii pentru nunta fiicei sale, prințesa Alice, care urma să se căsătorească cu Prințul Louis de Hesse. Dar Albert a murit înainte de nuntă, astfel că ceremonia a semănat mai mult cu o înmormântare. Tiara nu i-a adus fericire nici celei pentru care a fost creată: Prințesa Alice a murit la vârsta de 35 de ani, iar cele trei fiice ale sale au murit în circumstanțe tragice.


De-a lungul timpului, tiara a avut mulți proprietari și a fost moștenită în cele din urmă de sora Prințului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a. Prințesa Cecilie a Greciei și Danemarcei a purtat de nenumărate ori tiara care i-a aparținut străbunicii sale, Alice. În anul 1937, prințesa se afla împreună cu alți membri ai familiei regale într-un avion privat care s-a prăbușit. De atunci, tiara nu a mai fost purtată niciodată și mulți au considerat că este blestemată.

Diamantele în formă de stea ale Împărătesei Sisi



Sisi, așa cum era cunoscută Împărăteasa Elisabeta a Austriei, nu era deloc iubită de aristocrații de la curtea regală, dar era adorată de popor. Sisi era considerată una dintre cele mai frumoase prințese din lume. Împărăteasa a comandat 27 de diamante în formă de stea, pe care le folosea pentru a-și decora părul lung, negru și bogat, de o frumusețe deosebită. 


La acea vreme astfel de bijuterii erau considerate modeste, dar Împărăteasa a reușit să le transforme într-un adevărat trend în rândul femeilor de viță nobilă. Diamantele în formă de stea sunt reprezentate și în cel mai cunoscut portret al lui Sisi. 

Tiara Steaua Portugheză


Regina Pia Maria a Portugaliei era recunoscută pentru extravaganța sa, dar și pentru actele de caritate. Regina a comandat o tiara decorată cu stele încrustate cu diamante „en tremblant”, ceea ce înseamnă că pietrele prețioase nu erau fixe și se mișcau ușor atunci când regina întorcea capul, devenind și mai strălucitoare. Tiara a fost moștenită de nora reginei Pia Maria.

Tiara fetelor din Marea Britanie și Irlanda


Această tiara i-a fost oferită lui Mary de Teck, viitoarea Regină Mary, de către domnișoarele sale de onoare cu ocazia nunții sale cu Regele George al V-lea al Marii Britanii. Este o tiara care poate fi purtată și sub formă de colier. În anul 1947, Regina Mary i-a oferit bijuteria nepoatei sale, actuala Regina Elisabeta a II-a. Este una dintre cele mai cunoscute tiare purtate de Regina Elisabeta, pe care aceasta a purtat-o în numeroase portrete și a fost inclusă pe monede, bancnote și timbre.

Coroana de Fier


Coroana de Fier este numită astfel pentru că include de-a lungul circumferinței o bandă de metal de un centimetru lățime. Coroana este realizată din aur și este decorată cu numeroase pietre prețioase. Napoleon a fost încoronat cu această coroană care este în prezent păstrată la Catedrala Monza de lângă Milano.

Tiara Orientală


Tiara Orientală este decorată cu reprezentări ale florilor de lotus, un design realizat personal de Prințul Albert pentru soția sa, regina Victoria. Albert iubea opalul, motiv pentru care a ales ca tiara să fie încrustată cu aceste pietre prețioase. Însă nora sa, Regina Alexandra, care a moștenit tiara, nu îi împărtășea dragostea pentru opal. De fapt, ea considera că opalul aduce ghinion, astfel că a cerut ca pietrele să fie înlocuite cu rubine. Tiara a fost ulterior purtată de Elizabeth Bowes-Lyon, mama reginei Elisabeta.

Tiara Familiei Spencer


Pentru ziua nunții, Regina Elisabeta i-a oferit Prințesei Diana tiara cunoscută drept Lover’s Knot, însă Diana a ales să poarte tiara Spencer, care aparține familiei sale.

Elementul central al acestei bijuterii faimoase este o broșă din diamant pe care bunica Prințesei Diana a primit-o ca dar de nuntă. Și surorile lui Lady Di au purtat această tiara la propriile lor nunți.


Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro