31
Diana, Prințesa rebelă: 9 moduri în care a încălcăt regulile Casei Regale
Lady Di, așa cum a fost alintată de public, a reușit să spargă multe bariere și să facă schimbări importante datorită iubirii sale pentru oameni și dorinței de a-i ajuta pe cei care aveau cea mai mare nevoie.
Deși Prințesa Inimilor părea să fie o persoană timidă, în realitate era o femeie puternică, ce nu se temea să-și spună punctul de vedere.
Fratele său, Contele Spencer, a dezvăluit la un moment dat că sora sa nu era fata stânjenită pe care oamenii credeau că o cunosc pentru că o văzuseră la televizor. El a declarat că Diana era plină de energie, îndrăzneață și uneori rezervată. Iar fostul secretar de presă de la palat a descris-o pe Diana ca fiind o femeie „cu un excelent simț al umorului”. Spiritul rebel al Prințesei Diana s-a reflectat cel mai bine în acțiunile sale. Ea a îndrăznit să încalce reguli și tradiții respectate cu sfințenie, impuse membrilor Casei Regale. Iată nouă moduri în care Lady Di și-a demonstrat firea rebelă:
A lucrat înainte de căsătorie
Diana a încălcat una dintre regulile casei regale chiar înainte de a face parte din familia regală. Înainte de căsătoria cu Prințul Charles, Diana a lucrat ca instructor de dans, educatoare și hostess la petreceri, fiind astfel prima nora din familia regală care a avut un job înainte de logodna.
Citește și: Rochia de mireasă a Prințesei Diana va fi expusă pentru prima dată după 25 de ani. Povestea din spatele unei piese istorice
A ales singură numele fiilor săi
Prințesa Diana a ales numele pentru cei doi fii ai săi. Prințul Charles a dorit să îi numească pe băieți Arthur și Albert, însă Lady Di a considerat că sunt nume învechite și a insistat ca fiii săi să se numească William și Henry.
Și-a trimis copiii la o școală publică
De obicei, copiii din familiile regale au tutori, dar Diana a încălcat această tradiție și a ales să îi trimită pe Prințul William și Prințul Harry la o grădiniță și apoi o școală publică. Astfel, Prințul William va deveni primul monarh care a fost educat în totalitate în sistemul de învățământ public.
S-a împrietenit cu angajații
În mod tradițional, există o barieră invizibilă între familia regală și angajații care se ocupă de tot ceea ce au nevoie membrii săi. Există reguli stricte pe care angajații le respectă întotdeauna. Diana a schimbat aceste reguli atunci când a ajuns la Palatul Buckingham. Ea i-a tratat pe servitori nu ca pe subordonați, ci ca pe niște cunoștințe apropiate. Prințesa mergea adesea în bucătărie pentru a lua masa cu angajații.
Nu se temea să ceară ajutor
Prințesa Diana și-a dedicat viața cauzelor nobile. Ea a muncit mult pentru a atrage atenția publicului asupra unor probleme importante și sensibile precum HIV/SIDA sau interzicerea folosirii minelor antipersonal. În 1997 Diana a donat 79 dintre rochiile sale care au fost licitate de casa Christie din New York, reușind să strângă 3,4 milioane de lire pentru lupta împotriva cancerului și a HIV. A fost pentru prima dată în istorie când un membru al familiei regale nu doar că a susținut un eveniment de caritate, dar a și preluat inițiativa, cerând în mod deschis donații.
A purtat ținute care nu respectau codul vestimentar al casei regale
Prințesa de Wales a purtat des ținute haute couture la evenimente publice, ceea ce era un gest îndrăzneț la acea vreme. Brandul său favorit era Versace, care realiza unele dintre cele mai provocatoare piese vestimentare în anii '90. Diana a purtat rochii fără bretele, cu decolteu adânc sau cu spatele gol, încălcând regulile vestimentare ale casei regale.
De asemenea, ea a folosit ținutele pentru a transmite mesaje puternice. Un exemplu este celebrul pulover cu oi albe, printre care se afla și o oaie neagră. Mulți au considerat că această piesă a fost o metaforă pentru spiritul său rebel și faptul că nu își găsea locul în familia regală.
A adoptat propriul stil de machiaj
Diana nu se temea să experimenteze în ceea ce privește machiajul. Deși în mare parte respecta regulile impuse de casa regală în privința machiajului, ea a adăugat și o notă personală. Prințesa aplica creion dermatograf albastru pe pleoapele inferioare pentru a pune în evidență culoarea naturală a ochilor săi.
Nu purta mănuși și pălării
În cele mai multe fotografii, se poate observa că prințesa Diana nu purta mănuși. Motivul pentru care Prințesa de Wales încălca această regulă este unul emoționant: Diana credea că acestea creează o barieră între ea și oameni. Îi plăcea să aibă contact direct cu oamenii și să îi țină de mâini. Din același motiv, ea refuza să poarte pălării spunând că “nu poți îmbrățișa un copil dacă ai o pălărie”.
Nu a impus reguli stricte pentru copiii săi
La un moment dat, Prințesa Diana a spus “trăiesc pentru fiii mei. Aș fi pierdută fără ei”. Prin urmare, s-a străduit din răsputeri să le ofere lui William și Harry o copilărie normală. Diana nu ezita să își arate în public sentimentele pentru copiii ei, prin gesturi de afecțiune, ceea ce era foarte rar întâlnit în cazul familiei regale, la acea vreme.