Rețeta lui Jamie Oliver: Friptură de miel cu cartofi și sos de mentă
Casă şi familie · Acasa / 27.04.2021

Această rețetă ideală pentru masa de Paște te ajută să obții friptura și garnitura în același timp.

Aromele îmbietoare de rozmarin și mentă completează perfect carnea de miel, care va fi fragedă și delicioasă.

Iată cum se prepară friptura de miel cu cartofi și sos de mentă, după rețeta lui Jamie Oliver:


Ingrediente:


o pulpă de miel de aproximativ 2 kg
1 căpățână de usturoi
1/2 legătură de rozmarin
1,5kg de cartofi
1 lămâie

Sos de mentă

1 legătură de mentă prospătă
1 linguriță cu zahăr
3 linguri cu oțet din vin

Mod de preparare:


Scoate pulpa de miel din frigider cu o oră înainte de o găti, astfel încât să ajungă la temperatura camerei.

Preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius și pune în partea de jos o tavă pentru a coace cartofii.

Separă usturoiul în căței și curăță trei dintre ei, lăsând restul necurățați. Adună frunzele de rozmarin și toacă jumătate dintre ele. Curăță cartofii și taie-i în jumătăți.

Pisează usturoiul curățat, adaugă rozmarinul tocat, adaugă coaja rasă de lămâie și 2-3 linguri de ulei de măsline, apoi amestecă bine.

Asezonează pulpa de miel cu sare de mare și piper negru măcinat, apoi stropește cu sos obținut și freacă pulpa pe toate părțile. Pune pulpa de miel pe grătarul cuptorului, deasupra tăvii pentru cartofi.

Fierbe parțial cartofii într-o cratiță cu apă sărată timp de zece minute, apoi scurge de apă și lasă-i să se usuce. Agită cu grijă strecurătoarea în care se află cartofii pentru a  le zdrențui puțin marginile. 

Pune cartofii înapoi în oală, adaugă restul de rozmarin și cățeii întregi de usturoi, asezonează cu sare și piper și stropește cu puțin ulei de măsline. Pune cartofii în tava încinsă din cuptor, sub grilajul pe care se află pulpa de miel.

Lasă pulpa de miel la cuptor timp de o oră și jumătate.

Prepară sosul de mentă. Adună frunzele de mentă de pe tije și pune-le într-un bol mic. Adaugă zahărul, un praf de sare, 1 lingură de apă fierbinte și oțetul. 

După ce mielul s-a gătit, scoate-l din cuptor și lasă-l să se răcească timp de 15 minute. Feliază și servește cu cartofii copți, sosul de mentă și salată verde.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro