Horoscop chinezesc 2021. Cele mai norocoase zodii în dragoste în anul Bivolului de Metal
Horoscop · Astrologie / 16.02.2021

Indiferent dacă ți-ai găsit sau nu sufletul pereche, nu va strica să știi ce îți rezervă astrele în 2021, mai ales când vine vorba de horoscopul chinezesc.

Vei afla dacă vei avea noroc anul acesta sau dacă relația în care ești implicat/ă este sortită eșecului.

Anul Bivolului de metal începe pe 12 februarie 2021 și se încheie pe 31 ianuarie 2022. Zodiacul chinezesc prezice că cele 12 luni ale anului vor fi guvernate de trăsăturile acestui animal. Se spune că anul 2021 va fi anul victoriilor izbitoare, al deciziilor rapide, fără întârzieri, dar și al aventurilor neașteptate și al relațiilor amoroase pasionale.

Descoperă care este zodia ta în zodiacul chinezesc în funcție de anul în care te-ai născut

 

Cele mai norocoase zodii în dragoste în anul Bivolului de Metal


Iepure


Vei începe anul chinezesc mai optimist și ar trebui să faci tot ce poți pentru a da o altă șansă relației tale. Nimic nu te poate opri dacă îți dorești cu adevărat ceva și, cu această ocazie, vei testa și intențiile partenerului de viață.

Trebuie să deții controlul deplin al reacțiilor tale impulsive și să încerci să fii mai înțelegător, este singurul mod în care poți obține rezultatele corecte.


Dragon


Anul acesta vei avea ocazia să-ți găsești un partener stabil. Cu toate acestea, cel mai probabil vei întâmpina câteva probleme cu el cu cât îl vei cunoaște mai mult.

Vor exista tensiuni în familie și nu vei reuși să le rezolvi rapid. Tensiunile vor dispărea foarte târziu, fără ca aportul tău să conteze prea mult.

Dacă ești implicat într-o relație serioasă de mult timp, ai toate șansele să primești o cerere în căsătorie.

Capră


Anul acesta este timpul să faci o schimbare în viața ta amoroasă. Te vei îndrăgosti repede, tot ce trebuie să faci este să te deschizi în fața sentimentelor profunde și să nu te temi de dezamăgire.


Dacă ai o relație stabilă, este foarte important să îți menții familia în afara chestiunilor profesionale ori financiare. În caz contrar, tensiunile rezultate îți vor afecta negativ relația. Nu lua decizii serioase pentru că vor alții, fă ceea ce simți tu că este bine!

Cele mai reușite cupluri în 2021


Bivol și Tigru


Cei doi au o legătură mentală și emoțională puternică. Aceste două semne sunt creative și pline de idei. Mai mult decât atât, deși le place să petreacă timp de calitate ca și cuplu, cei doi îndrăgostiți se pot bucura și de independență în același timp, ceea ce este foarte important pentru fiecare relație.


Maimuță și Dragon


Relația dintre cei doi este clădită de o puternică legătură intelectuală. Inteligența este un lucru foarte interesant și sexy pentru aceste două semne. Acest lucru le ajută să se aprecieze și să se înțeleagă unul pe celălalt. Cei doi formează un cuplu care se bucură să mențină pacea în relația lor prin prietenie, cunoaștere și înțelegere profundă.

Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!   

 

Câine și Șobolan


Cei doi pot avea o relație bazată pe o prietenie absolută, care poate dura o viață întreagă. Acest lucru se datorează faptului că ambii sunt foarte inteligenți și independenți, dar și loali.

Zodii care se vor căsători în 2021


Bivol și Cocoș


Cele două semne zodiacale sunt sincere, ceea ce le permite să atragă oamenii într-o relație serioasă, pe termen lung, incredibil de rapid. Nu există alte două zodii atât de devotate una alteia ca acestea. Pasiunile le permit să se înțeleagă cu adevărat și să își susțină partenerul ori de câte ori au nevoie de ajutor.

Mistreț și Șobolan


Între aceste două semne există o chimie extrem de intensă și puternică. Vor fi împreună pentru totdeauna și, în ciuda multor tentații care vor apărea, se vor bucura de doar de compania celuilalt pentru tot restul vieții. Onestitatea, respectul și dragostea sunt motivul legăturii lor strânse.

Capră și Cal


Pasiunea dintre cei doi este foarte intensă, deoarece ambele semne se bucură de viață și de dragostea pe care o simt unul pentru celălalt. Cei doi se vor înțelege pe termen lung, se vor distra, vor trăi o viață plină și vor stârni invidia celor din jur.

 

Vrei să primești mai multe sfaturi astrologice și previziuni pe e-mail? Lasă-ne adresa ta și îți vom trimite. Înscrie-te AICI

 

 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro