Olivia Newton-John a spus într-un interviu că nu se va vaccina, iar fiica ei, Chloe Lattanzi, a vorbit despre teoria conspirației.
Tot mai multe celebrități, precum Martha Stewart, Joan Collins și David Attenborough se vaccinează împotriva COVID-19. Însă Olivia Newton-John, adeptă a medicinei naturiste, nu dorește să facă vaccinul, deși se află în categoria de risc maxim, având 72 de ani și cancer pentru a treia oară.Într-un interviu acordat împreună cu fiica sa, Chloe Lattanzi, în vârstă de 34 de ani, ziarului australian The Herald Sun, vedeta a fost întrebată dacă se va vaccina pentru a fi protejată împotriva COVID-19.
"Adevărata medicină vine din pământ"
Cântăreața și actrița nu a oferit mai multe detalii, însă fiica sa și-a prezentat opiniile sale bizare și nedovedite științific despre vaccinare. "Nu sunt o antivaccinistă, dar sunt împotriva introducerii mercurului și a pesticidelor în corpul meu, iar acestea sunt din plin în vaccinuri", a susținut Chloe, care conduce o fermă din Oregon (Statele Unite), unde are o plantație de cannabis medicinal împreună cu iubitul ei, James Driskill.
"Pentru mine, adevărata medicină vine din pământ. Cred că oamenii au încredere în vaccinuri pentru că doctorul le spune că sunt sigure, așa făceam și eu", a mai spus fiica Oliviei.
Chloe, care nu are nicio calificare medicală sau științifică, a susținut că a făcut cercetări și acum crede că vaccinurile nu sunt sigure. "Dacă aș fi avut șansa să folosesc ierburi și plante când eram copil, în loc să fiu injectată cu produse toxice, aș fi făcut-o", a mai spus ea.
Nu este prima oară când Chloe Lattanzi susține teoria conspirației în privința COVID-19, notează
"Medicina naturistă i-a salvat viața mamei mele. Așa că medicina naturistă este partidul la care ader. Nu cel republican!!! Nu cel democrat!", a scris Chloe despre lunga luptă a Oliviei Newton-John cu cancerul de sân.
"Ce faci atunci când nu te mai regăsești într-o categorie? Când ești vegan, crești cannabis, un buddhist care susține religia buddhistă și nu ești de acord cu vaccinurile? Știe cineva?"
Chloe a explicat că poartă mască de protecție în public, dar consideră că acestea îi pot afecta pe cei mici și pe "sărmanii oameni" care trebuie "să se sufoce" timp de nouă ore pe zi. Ea a mai susținut că oamenii i s-au plâns că nu pot respira și au probleme medicale după ce au purtat mască.
Vaccinurile nu sunt bune. Dar operațiile estetice?
Chloe Lattanzi a fost ironizată după ce a scris pe rețelele de socializare despre "pericolul“ vaccinurilor anti-COVID și a distribuit teorii ale conspirației, mulți acuzând-o de ipocrizie fiindcă, deși susține că nu are încredere în medici, s-a lăsat pe mâna lor când a cheltuit peste o jumătate de milion de dolari pentru a-și face operații estetice.
Potrivit Daily Mail, Chloe Lattanzi a cheltuit în jur de 550.000 de dolari pe operații estetice, printre care mai multe intervenții la nas, implanturi cu silicoane la sâni, Botox și fillere faciale.
"Chloe Lattanzi nu crede în știință, nici în doctori, dar ipocrizia răzbate din toate operațiile ei estetice. Lasă-ne, fată, n-ai niciun sens", a scris cineva.
Postarea pe care Chloe a șters-o în decembrie a fost condamnată ferm pe grupul de Facebook "Blocked By Pete Evans", care vizează dezinformarea propagată de celebrități precum Pete Evans și alți conspiraționiști cunoscuți.
"Mă întreb ce fel de medicină naturistă a folosit pentru inducerea și menținerea anesteziei pentru operațiile ei estetice? Și cum a tratat durerea în timpul recuperării?", a întrebat un utilizator al Twitter.
Altcineva a scris: "Serios? Vaccinurile sunt mai sigure decât toate operațiile pe care ea și le-a făcut la față și pe corp."
"E antivaccinistă, dar nu o deranjează să-și injecteze chimicale în față", a punctat altă persoană.
Citește și: Lisa Marie Presley, la 53 de ani. Cum arăta vedeta când trăia Elvis și când era căsătorită cu Michael Jackson
Vaccinurile sunt esențiale în reducerea bolilor care pot fi prevenite și toate teoriile conspirației au fost demontate cu argumente solide, logice, bazate pe date științice, de cercetători din întreaga lume.
Pe de altă parte, deși susține folosirea marijuanei pentru reducerea durerilor, Olivia Newton-John a urmat și terapii medicale convenționale de tratare a cancerului, inclusiv radioterapia.
Cântăreața și actrița australiană a fost diagnosticată prima oară cu cancer la sân în 1992. Boala a recidivat în 2013, iar Olivia Newton-John s-a vindecat de fiecare dată. Dar în 2017 ea a primit pentru a treia oară vestea cumplită: cancerul s-a întors mai agresiv ca oricând și, din păcate, de această dată a ajuns în stadiul 4, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi învins, ci doar ținut pe loc.
Foto: Hepta, Daily Mail