Începusem să visez, cu încă trei visători ca mine (o fată și doi băieți de la mine din clasă), că voi cunoaște succesul în muzică. Îmi era destul de clar că nu pot ajunge singură pe culmile acestui succes, așa că le-am dat ideea și colegilor și am început să ne facem un plan de trupă. Unul dintre băieți a zis că el vrea la tobe pentru că lui îi place să bată cuie și poate să bată, prin urmare, și tobele, celălalt a zis că el nu prea e cu ciocanul și cuiele și alege să fie ăla cu chitara, iar nouă, fetelor, nu ne-a rămas decât să fim soliste. Oricum, asta îmi și doream, mi se părea chiar cea mai simplă chestie! Plus că nu aș fi făcut treaba singură - o aveam pe colega și mai cântau și toboșarul și chitaristul cu noi pentru că asta e și ideea unei trupe: să dea toți din gură. Ce să mai, eram foarte aproape de succes, aveam și programul de repeții făcut, dar ne lipseau cu desăvârșire instrumentele. Am decis să se ocupe fiecare de treaba lui. Eu trebuia, deci, să-mi caut un microfon.

 

Am făcut liniște la clasă când am spus, după vacanța de Crăciun, că mie mi-a adus Moș Crăciun un microfon. Nici n-am vrut să-l aduc la școală să-l vadă copiii, oricât au insistat chiar și colegii mei de trupă. Nu l-a văzut nimeni. Le-am spus că-l țin într-un dulap, iar colegilor de trupă le-am comunicat că până nu vor avea și ei toate cele necesare nu le voi arăta microfonul.

În realitate, chiar nimeni n-a văzut microfonul ăla! Nici măcar eu! Microfonul exista doar în mintea mea și eu trăisem al nu știu câtelea an în care Moș Crăciun îmi lăsase sub brad tot ”bijamale” și o pungă cu portocale.

 

Azi am fost să-i cumpăr și eu copilului cadou de Moș Crăciun, asta după ce, de Moș Nicolae, i-am luat dulciuri și pijamale. Am remarcat cu stupoare, în al 10 an al lui de viață, că eu nu i-am cumpărat pijamale. A tot primit cadou, dar eu nu i-am cumpărat niciodată. Mi s-a părut amuzant să-i fac gluma asta. Mă rog, ce nu am realizat eu a fost faptul că nu avem același istoric în materie de pijamale și, ce să vedeți?, a fost atât de încântat de ele că i le-am mai dat jos de pe el abia după patru zile. Ba chiar mi-a zis că vrea să-i mai iau pijamale, iar dacă se poate să fie și cu unicorni! 

 

Să vă zic! Pijamale cu unicorni pentru vârste mari se găsesc la SMYK All for kids, la fete, dar ăsta e doar un amănunt (pe al meu oricum îl confundă lumea cu o fată la cât de lung are părul). Chiar azi, cei de la SMYK au lansat și catalogul ofertelor speciale de Crăciun (valabile până la 27 decembrie 2020) și știți ce e la ofertă? Minirobotul! Pockibotul! Este la 59.99 redus de la 89.99! E un roboțel mic care se controlează printr-o aplicație pe care o instalezi pe telefon. El merge, dansează și nu mai știu ce face. Abia aștept să-l văd plimbându-se prin casă (nu știu pisicile cum vor reacționa).

 

Mai era redus și Hedbanz-ul: 64.99 redus de la 89.99 și ăsta e foarte, foarte amuzant! 

  

Era jocul nostru preferat acum vreo 3-4 ani. Pentru mămicile de băieți amatori de lego, piste și mașini, vă știți voi care, găsiți și LEGO la reducere, dar și Race Car (dacă știți ce vreau să spun). Nu știu cum e la alte case, dar noi acest Race Car l-am dorit, plâns, cumpărat, jucat, terorizat multă vreme. Încă îl mai avem, este în cutiile în care zac și toate trenurile cu șinele aferente pe care copilul meu a decis că vrea să le păstreze pentru copiii lui. Race Car este la SMYK cu 89.99 lei (redus de la 119.99).

 

Mai erau oferte speciale la hăinuțele de mici-micuți cu fățuci de reni și oameni de zăpadă, așa drăguțe erau! Un motiv în plus să tânjesc după perioada în care era un dovlecel mic pe care îl îmbrăcam eu după placul meu! 

 

 

Oricum, nu m-am putut abține și tot am cumpărat hăinuțe de fetiță! Am o nepoțică de câteva luni și i-am cumpărat și ei ceva frumos. Eh, asta e! Acum al meu e mare, a cerut și chiar va primi pijamale, cum am primit eu toată copilăria mea. 

 

Moș Crăciun mi-a adus, de când mă știu, numai ”bijamale” cu mici variațiuni pe temă - mai punea vreun bibelou pe lângă ele sau vreo pereche de soșete. 

 

Spun ”bijamale” pentru că la mine la țară chiar așa se numesc pijamalele. Eu am încercat, de exemplu, să le spun bunicilor mei, când eram eu studentă, că au trăit în minciună și ”bijamale” e un termen greșit.

- Ce zâci, fa, acilea? Ce nu e bine? Nu să zâce ”bijamale”? 

- Nu, mamaie!

- Da` cum să zâce, ghia, că dășteaptă te-a mai făcut mă-ta aia pă tine?

- ”Pijamale”, mamaie! ”Pijamale”! Cu ”p”!

- Păi, și io cum zâsăi, ghia? Nu zâsăi și io tot ”bijamale”?

- Nu, mamaie! Matale zici ”bijamale” și nu e corect așa. E cu ”p” - ”pijamale”.

- Da, ghia, ”bijamale”, că și io tot bine zâc!

Tataie, care se trăsese pe șold pe colțul patului încercând să fure un somn scurt cât o țineam eu pe mamaia ocupată cu învățatul, probabil nervos că nu poate să doarmă liniștit din cauza ”bijamalelor” (culmea!), s-a ridicat nervos la mamaia:

- Fă, Tanțo, ce nu-nțelegi? Tu nu-nțelegi că fata asta zâce că nu e să zâce cu ”b”, cum zâci tu? Nu înțelegi? Să zâce cu ”p”! Că spusă fata asta clar acilea!

 

Mamaia, care n-a suportat niciodată superioritatea lui tataie (în rarele cazuri când timid s-a manifestat) a sărit ca arsă:

- Bine că ești tu dăștept!

 

Eu tocmai mă pregăteam să-i mulțumesc lui tataie că mare ajutor mi-a dat în treaba asta, dar tataie a continuat să-i demonstreze soției că e chiar dăștept:

- Păi oi fi! Că să chinuie fata asta să-ț` esplice acilea că nu să zâce ”bijamale” cu ”b”, să zâce cu ”p”, adică ”bijamale”, nu ”bijamale” cum zâci tu! Da` cine să-nțeleagă?

 

N-am mai zis nimic, am tăcut liniștită că măcar unul din ei a înțeles.

PS: Acum mi-am găsit și microfon, dar nu mai am trupă...  

 

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!