Jeff McKnight știa că nu mai are mult de trăit. El și-a petrecut ultimele zile asigurându-le viitorul soției și copilului său: după moartea lui s-au strâns în cont 400.000 de dolari din donații, iar soția a primit o slujbă.
Totul a început când Jeff McKnight, cercetător în biologie moleculară la Universitatea din Oregon, Statele Unite, a lansat la începutul lui octombrie pe platforma de donații GoFundMe o campanie de strângere de fonduri pentru soția lui, Laura, și fetița lui, Katherine, în vârstă de opt ani.Jeff era conștient că urma să părăsească lumea asta, la doar 36 de ani. Mai avea doar câteva zile de trăit și și-a propus ca acestea să conteze cu adevărat, așa că a pus la cale un plan prin care să lase ceva în urmă, ceva folositor pentru familia sa. A scris pe pagina campaniei că nu-l sperie moartea, ci faptul că familia lui nu se va descurca fără el.
"O să mor de limfom. Soția mea, Laura, a fost o eroină în această perioadă. E pe punctul de a pierde două surse de venit, pe al meu și pe al ei, fiindcă ea conduce și face cercetare în laboratorul în care lucram împreună. Asigurarea mea de viață este modestă, iar economiile noastre sunt ca și inexistente", a scris Jeff. "Vă rog să o ajutați după ce eu nu voi mai fi", a fost apelul lui.
Moștenirea unui tată și soț iubitor
McKnight a distribuit campania și pe contul său de Twitter.
Confirmed. Doc said maybe a week or so left. In ER for comfort care. Thank you all for battling with me.
— McKnight Lab (@McKnightLab_UO) October 2, 2020
Jeff s-a dus, însă apelul său nu a rămas fără rezultat. De atunci campania a strâns peste 400.000 de dolari, spre uimirea familiei sale care a descoperit cât de devotat a fost el acestui plan lăsat moștenire.
"N-am știut de GoFundMe până când am văzut pe Twitter... Am plâns mult", a povestit Laura pentru TODAY. "A fost ușurat și mulțumit că oamenii au contribuit și l-a ajutat să se simtă mai bine făcând ceva ca să aibă grijă de noi, dar mi-a rupt inima puțin că-și făcea atâtea griji pentru asta, mi-a fost greu să văd inevitabilul morții lui scris negru pe alb", a adăugat ea.
McKnight s-a stins din viață pe 4 octombrie, la câteva zile după ce a lansat campania. "Jeff era un cercetător și un coleg remarcabil"
Jeff poate fi mândru: planul lui a reușit
Soția lui McKnight lucrează ca manager al laboratorului pe care el crease la universitate. Ea a spus că Jeff s-a asigurat că ea va primi oferte de lucru după moartea lui. "Am descoperit recent că el contactase câțiva cercetători pentru a-mi oferi slujbe la alte instituții atunci când voi fi pregătită. Tot timpul s-a gândit la toate detaliile pe care eu nu am putut să le prevăd și nu sunt chiar surprinsă, fiindcă așa era el, dar în același timp mă doare, pentru că îmi arată cât de mult am pierdut", a mărturisit Laura McKnight.
I have been incredibly lucky to be able to work with my husband and best friend for the past 4 years. Together we worked to create the kind of environment we wanted to see more of in academic labs. I *will* be able to keep my job, as lab funding will be transferred to a new PI.
— Laura McKnight (@McknightLaura) October 4, 2020
Pe 12 octombrie, soția cercetătorului a anunțat pe GoFundMe că nu va fi șomeră, cel puțin nu curând. "Sunt câteva probleme de ordin logistic, dat fiind că nu pot lucra full time întrucât cursurile sunt online, așa că donațiile voastre sunt în continuare apreciate și îmi dau timpul și spațiul necesare pentru a-mi da seama cum evoluează situația. Vă mulțumesc pentru că vă pasă de familia mea. Pentru Jeff înseamnă enorm să strângă acești bani, i-ați dăruit liniștea în ultimele lui zile de viață și vă voi fi veșnic recunoscătoare pentru asta", a scris ea.
Citește și: Michael J. Fox, despre lupta cu maladia Parkinson. Care a fost cel mai greu moment peste care credea că nu poate trece
Potrivit Universității din Oregon, Institutul de Biologie Moleculară din cadrul instituției va stabili un mod de a onora memoria lui McKnight și de a-i aduce recunoașterea meritată pentru viața și munca sa, relatează TODAY.