Anul trecut, tot cam pe vremea asta, eram cu cortul la Gărâna. Am avut două prime zile absolut fantastice, urmate de o a treia cu ploaie măruntă, mocănească, pusă pe treabă. Aproape la fel ca acum, cu deosebirea că acum am avut vreme bună numai în prima zi. Mă rog, vorba vine ”vreme bună”, că vremea e cum ți-o faci. Noi ne distrăm și așa, dar partea neplăcută e că nu prea reușim să ne mai ținem de plan.

V-am spus de Gărâna pentru că acolo ne uitam pe toate prognozele și se cam contraziceau. Unele ziceau că va fi vreme bună, iar altele erau corecte. Noi, ca să facem haz de necaz, o căutam pe cea care arăta cea mai frumoasă vreme și strigam în gura mare că pe aia o ținem. Aici, n-am găsit nici măcar una de aia. Toate sunt nasoale.

Am vizitat deja Blidaru și Costești, două trasee ușoare, două cetăți dacice pe care nu știu cum de nu le-am văzut până acum, dar mă bucur că băiatul meu a avut ocazia să le vadă la 10 ani.

Ieri, aveam de gând să plecăm spre Sarmisegetusa, cu oprire în Hațeg, la Lidl, pentru aprovizionare, dar a plouat încă din timpul nopții și am decis să stăm pe loc. Ar fi trebuit să ajungem în Poiana Pelegii, în camping, unde lucrurile nu suntem siguri că ar fi stat ca în campingul din Costești, unde suntem acum și avem toate condițiile. Am decis să lăsăm ploaia să-și facă treaba și să vedem ce iese. Știți cum e - cu natura nu te pui, dar cu omul mai poți face ceva.

Citește și:

Jurnal de cort. Ziua 1. Lungul drum al cortului către noapte

Azi-noapte, a plouat aproape fără încetare. Azi dimineață, a plouat în continuare. Spre prânz, parcă nu mai vedeam nicio speranță de vreme bună și nu mai vedeam posibilă plecarea noastră spre mai sus.

Începuse să-mi fie milă de copil. Din ce spectaculos se anunța road trip-ul ăsta, să rămânem blocați patru zile într-un loc e un lucru care te demoralizează.

De unde eram pregătiți să gătim la ceaun și să trăim pe grătare, din cauza ploii am folosit mai mult aragazul de camping. Panica mea e că am trecut deja la a doua butelie și dacă rămânem fără gaz?

Una peste alta, dacă e să trag linie și să fac calculul, iese distracție, per total. Faptul că stăm pe loc și nu prea avem ce face, ne ajută să vorbim.

Înainte de plecare, i-am zis fostului soț o chestie. Nu știu cum sunt copiii voștri la vârsta de 10-11 ani, dar al meu are niște ticuri verbale. Nimic nu mă scoate din minți ca ”gen”. Mai are și ”efectiv”, dar ”gen” ăla, vă zic, îmi ridică penele pe spate când îl aud. Și îl aud des! Înainte să plecăm, chiar mai aveam puțin și făceam icter mecanic dacă le mai auzeam, așa că i-am zis lui taică-su:

- Vezi că fii-tu vorbește cu ”gen” și cu ”efectiv” și eu nu mai suport să-l aud așa! Fă și tu ceva!

Citește și: Jurnal de cort. Ziua 2. După noapte vine și zi

Eh, și a făcut. Mă rog, eu n-am știut, dar m-am prins pe drum, după ce am plecat. Povestea copilul ceva în mașină, gen, folosind ”gen” și ”efectiv” și îl aud pe ta-su cum sare de lângă mine urlând:

- 5 leeeei!
Copilul dă să zică povestea în continuare:
- Deci, mami, efec...
- 5 leeeei! sare iar taică-su.

Copilul se enervează, scoate niște sunete care aduc a răcnet, și apoi zice că îi dă.

Eu, la volan, nu priceam nimic.

Și îmi dă taică-su explicații:

- Asta e regula care am făcut-o noi ca să vorbim corect!
- Pe care! sare copilul. Ai să-mi dai 10 lei. Deci nu-ți mai dau nimic.

Eu, în continuare, nu pricepeam. Mi-au povestit până la urmă. Și-au pus taxe. Taică-su îi dă 10 lei dacă e prins cu ”care/pe care”, iar el dă 5 lei pentru ”gen” și ”efectiv”. Diferența de preț vine din complexitate - greșelile gramaticale sunt taxate mai scump. Tot drumul a fost tot un calcul și un râs.

De când plouă și n-avem decât de vorbit, toate discuțiile noastre sunt întrerupte de câte unul care strigă ”5 lei”, ”10 lei”. Ba chiar au și rulat niște bani până când le-am pus interzis la asta ca să nu rulăm banii, purtători de toți microbii, chiar așa. Am plecat cu cash la noi din simplul motiv că nu toate magazinele, prin zonele pe care le avem de umblat, acceptă plata cu cardul. Și chiar dacă zicem noi că ne aprovizionăm numai din supermarket, unde se respectă regulile, nu știi ce nevoi mai avem.

Azi dimineață, după ce s-au calculat să vadă care își ia ceva frumos cu banii de pe vacanță, nu știu cum și-au adus aminte că pot fi și eu subiect de mișto-uri. Inițial, au râs de i-a durut burta că o să-mi intre apa în budoir. Noi avem un cort de familie, care are încăpere de dormit și încă una, înaltă, în care încape chiar și masa de camping și scaunele aferente. Noi nu le-am scos încă din mașină, pentru că avem foișor cu de toate în camping, dar mi-am scos eu un scaun și masa mică și acolo îmi dau cu creme pe față, îmi curăț tenul, am și o oglindă mică agățată. Iar asta îi face pe ei să râdă până la leșin că ”mami e la salon”, ”mami crede că se face mai frumoasă”. Locul mai e denumit ”la cosmetica”, pe filiera comunistă că taică-su e mai bătrân și a prins mai mult din comunism.

Citește și: Jurnal de cort. Ziua 3. Și afară plouă, plouă...

De obicei, se opresc la asta. Adică alte motive nu le-am dat. Dar azi și-au găsit singuri, când mi-au văzut printre sticluțe și spray-ul de protecție solară pentru care am și negociat în Lidl că nu vreau să trăiesc fără SPF în vacanța asta (am luat de la Cien, spray, factor 30). Ba chiar le-am zis că îl vor folosi și ei și tare bine le va prinde. Astăzi, când eram eu ”la cosmetica”, iar ei ca doi popândăi pironiți în cort cu ochii spre mine, pentru că afară turna, au început să comenteze, ca la fotbal, ce fac eu. Am râs. Am ascultat și am râs. Erau amuzanți. La final, când strângeam sticluțele, comentatorul mai în vârstă:
- Și acum trece la aplicat protecția solarăăăă! (pauză scurtă) Ah, ne scuzați, stimați telespectatori, afară toarnă cu găleata!

Eu izbucnesc într-un râs isteric, copilul la fel, iar taică-su:

- Băi, chiar așa! Ieri ți-ai dat? Ți-ai dat cu protecție solară?
- Nu, păi unde am stat ieri în soare? A plouat, ai uitat?
- De-aia! Dă-ți, mă, cu protecție solară și lasă soarele ăla să iasă, nu vezi că nu mai iese de când nu ți-ai mai dat?

V-am zis, e frumos și când plouă!