Cum să cucerești bărbatul Leu. Cele mai bune sfaturi de seducție
Horoscop · Astrologie / 02.06.2020

Să cucerești bărbatul Leu poate fi o treabă extrem de grea, dar merită din plin!

Nu e ușor să cucerești bărbatul Leu, dar nici imposibil. În acest articol îți oferim câteva sfaturi de seducție pentru a-ți atinge ținta!

Dacă ești dispusă să te înclini în fața sa, cu siguranță îl poți cuceri. De asemenea, trebuie să îi acorzi multă atenție și să fii grijulie cu el. Leul este un individ egocentric, așa că se va îndrăgosti pe loc de tine dacă îl vei face să se simtă important și dacă îl vei pune întotdeauna pe primul loc.

Cu toate acestea, vei avea parte de o competiție acerbă, pentru că are foarte multe admiratoare.

Tratează-l ca pe un rege și va fi al tău!

Cum să cucerești bărbatul Leu - Ridică-l în slăvi


Ca să cucerești un bărbat din zodia Leu, trebuie să îl faci să creadă că, în ochii tăi, este cel mai bun și special om din lume. Nu e nevoie să recurgi la subtilități sau să îl iei pe ocolite, ci poți fi cât de directă vrei. Pur și simplu, nu te opri din a-l lăuda și complimenta! Un bărbat din zodia Leu o să se îndrăgostească pe loc de persoana care îl măgulește. E adevărat că mândria și vanitatea sa pot fi greu de tolerat uneori, dar este o greșeală uriașă să îi rănești orgoliul sau să încerci să îl dai jos de pe piedestal. Criticându-l, făcându-l să se simtă prost sau supunându-l la orice fel de umilire, șansele tale la inima lui vor fi zero.

Cum să cucerești bărbatul Leu - Fii pozitivă și mereu binedispusă


Deoarece bărbatul Leu adoră să se distreze, făcând-l să se simtă bine îți va spori șansele de a ajunge la inima lui. Să fii jucăușă, să râzi mult și să te bucuri de tot ce trăiești sunt doar câteva dintre modurile prin care îl vei face să te dorească lângă el. Dacă ești prea serioasă și obișnuiești să te plângi constant, va fugi din calea ta. Pentru a-i atrage atenția și pentru a-l seduce, trebuie să strălucești și să fii cineva cu care se poate mândri. Nu face totuși greșeala de a concura cu el pentru atenție. Bărbatul Leu vrea să fie întotdeauna în lumina reflectoarelor și devine destul de ursuz dacă este lăsat pe margine. O să te iubească și mai mult dacă îi oferi șansa de a fi vedeta serii și de a se bucura de aplauzele tuturor, inclusiv de ale tale.

Citește și: De ce femeia Leu e numai bună de iubit? 8 motive 

 

Cum să cucerești bărbatul Leu - Fă-l puțin gelos


Bărbatul născut în zodia Leu va fi mai atras de tine dacă îi arunci câteva săgeți și indicii cum că ar putea exista și alți pretendenți la inima ta. Ideea de competiție îi va activa latura pasională și-l va determina să lupte din greu pentru a-ți câștiga dragostea. Totuși, nu exagera cu asta și nu îl face gelos prea rău, pentru că e posibil să stârnești un potop de furie imposibil de oprit. Lipsa de loialitate este de neiertat în ochii unui Leu.

Cum să cucerești bărbatul Leu - Lasă-l să conducă


Întruncât bărbatul Leu este un mascul alfa, trebuie să îi permiți să domine. Pentru a-l cuceri, fii dispusă să-l lași să preia conducerea. El vrea să fie cel care decide aproape totul și, de obicei, să fie singurul responsabil în relație. Nu îi spune ce să facă dacă nu vrei să îți sabotezi șansa de a ajunge la inima lui. Vei câștiga mult mai ușor afecțiunea lui dacă ești de acord cu ideile sale, dacă îl însoțești unde plănuiește sau dacă te înclini în fața autorității sale. Desigur, toate acestea înseamnă că va trebui, inevitabil, să ocupi un loc în spate în această relație. Dacă asta e o problemă pentru tine, gândește-te de două ori înainte de a te implica prea mult în relația cu el, deoarece niciodată nu vei fi mai mult de un copilot.

Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!   

 

Cum să cucerești bărbatul Leu - Arată-i multă afecțiune


Ar trebui să fii conștientă că șansele tale de a-l cuceri sunt direct proporționale cu cantitatea de devotament și afecțiune pe care ești dispusă să i-o oferi. În spatele puternicului Leu se ascunde o latură vulnerabilă care are nevoie de multă mângâiere a ego-ului pentru a se simți fericit și în siguranță. Vei obține puncte în plus cu acest bărbat dacă ești întotdeauna acolo pentru el atunci când are nevoie de consolare și sărutări în vremuri grele. Manifestările de afecțiune îi gâdilă orgoliul, pentru că astfel se convinge că îl adori și îl respecți.

Vrei să primești mai multe sfaturi astrologice și previziuni pe e-mail? Lasă-ne adresa ta și îți vom trimite. Înscrie-te AICI

 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro