Am 33 de ani și sunt o persoană cu studii superioare. Așa eram și când mi-am cunoscut fostul soț, în ultimul an de masterat, cu puțin înainte de lucrarea de disertație. Aveam 23 de ani și eram plină de vise. O persoană mereu veselă, mereu optimistă. Apoi a apărut el în viața mea.

 

Nu m-a impresionat prea tare, însă, dorința de a ieși de sub autoritatea părintească (cu toate că munceam și eram adult, părinții mă tratau ca pe o adolescentă). Aveam oră de intrat în casă și limite la orice. Da, viață ca în filme... 

Și uite așa, după aproape două luni, scoteam actele cu acest individ pe care îl vom numi scurt V. De la început, diferențele dintre noi, atât de vârstă cât și de mentalitate, își spuneau cuvântul. El este cu 7 ani mai mare, însă doar ca cifră. A crescut într-o familie dezorganizată, în care taică-su o bătea pe maică-sa, iar el dormea în scări de bloc. Pe fratele său nu îl atingea că era prea mic. Spunea că nu va ajunge niciodată așa. 

Toată lumea știa că mi-am dat cu cheița de la fermoarul de la geacă în nas

Până la prima ceartă mai aprigă. Atunci mi-a învinețit ochiul prima dată. Toată lumea știa că mi-am dat cu cheița de la fermoarul de la geacă în nas în timp ce mă îmbrăcam și că mi-a tras la ochi... Să vă zic și că m-a izbit de perete și m-a strâns de gât spunând că urmează să mă omoare? Că mă scuipa și mă înjura constant? Că dădea în mine de față cu copilul nostru? Uite așa au trecut 5 ani. 5 ani în care nu am făcut nimic cu studiile mele și am lucrat în alt domeniu. Program de 18 ore pe zi, o zi cu o zi, uneori și în zilele libere. De câteva ori i-am făcut bagajul și l-am gonit, însă, de fiecare dată, mă întorcea din decizie. Ultimul an a fost cel fatidic. 

L-am încurajat către a naviga, iar părinții mei l-au ajutat financiar să își facă cursurile să poată pleca pe mare. Și în câteva luni, dus a fost. Bineînțeles, că atunci când s-a văzut asigurat, plecase de fapt să scape de mine și voia divorț. Perfect. Am încuviințat și am început să mă comport ca atare. Nu mai vorbea decât cu copilul pe Skype și asta rar. Am început să ies iarăși cu prietenele mele, să mă simt puternică și frumoasă. Iar asta l-a atras ca musca la bec.

 

Când s-a întors, se prefăcea că nu a zis nimic, că e totul în regulă între noi și pretindea că ar fi soțul și tatăl exemplar. Până mi-a spus după o lună că banii de voiaj s-au dus, că eu trebuie să aduc în continuare banii în casă. (După cum vă ziceam, munceam înainte 18h pe zi și câștigam pe măsură. După plecarea în voiaj mi-am luat un job part time, să pot sta cu copilul). 

 

 

Mi-a spart doi dinți, mi-a umflat fața și ochii, fruntea mea era bombată și plină de lichid... Nu am chemat poliția. De frică, de rușine, șoc. Prietenele mele au încercat cu rândul să mă convingă să îmi scot măcar certificat medico-legal. Dar îmi era atât de rușine să știe străinii ce am trăit eu... El a fugit în alt voiaj de teamă că l-aș denunța. Iar când s-a întors, am divorțat. Nu vă mai plictisesc cu detalii.

 

Acum sunt căsătorită de 5 ani cu un om minunat ce îmi crește copilul ca și cum ar fi tatăl biologic, iar copilul îi spune "tată". Nici nu concepe altfel. Viața noastră însă nu este perfectă. În urmă cu 3 ani am aflat că am o tumoare la cap și un chist în spatele unuia dintre ochi, atașat de creier. Cel mai probabil de la "corecția" primită. Acum jumătate de an a primit 2 ani cu suspendare pentru abandon. Are 4 ani de când nu mai plătește pensie alimentară, dar nici la custodie nu renunță, iar justiția mă flituiește cu toate că el este absent din viața copilului și cu toate că a recunoscut în instanță atât abandonul, cât și ce mi-a făcut.

Am scris aceste rânduri pentru a vă face să înțelegeți următorul sfat: FIȚI PUTERNICE! RIDICAȚI-VĂ DEASUPRA LOR! EI SUNT NIȘTE DOMINATORI CE SE HRĂNESC CU NEPUTINȚA NOASTRĂ! LUAȚI ACT ÎN MOMENTUL ÎN CARE DEPAȘEȘTE LIMITA! EI SUNT LAȘII! EI SUNT CEI DEFECȚI, NU NOI! Mi-a luat ani de zile să înțeleg asta....

Dragile mele, un bărbat care vă lovește, credeți-mă, nu vă iubește, indiferent cu câte cadouri ori scuze vă copleșește după. Aceștia sunt adevărații demoni ce vă vor bântui pe viață. Nu îi lăsați să vă coboare la nivelul lor. Luați-vă viață înapoi! Trăiți, iubiți, respectați și mai presus de toate, fiți respectate!

Cu speranța de a fi de folos unei alte #femeiputernice în a-și găsi vocea, închei aceste rânduri aici.

Mă înclin!

Pe aceeasi tema...

• #FemeiCurajoase: ”Divorțul nu e sfârșitul lumii. Nici primul și nici al treilea...” - partea I
• #FemeiCurajoase. Povestea unui divorț: ”Mă spălam și spălam copilul, pe ascuns, în hotelul în care lucram”

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!