Vopsirea părului acasă: cele mai bune trucuri dezvăluite de experți
Frumuseţe · Coafuri / 29.04.2020

Îți alegi nuanța vopselei în funcție de părul modelului de pe cutie? Este o greșeală pe care o fac foarte multe femei. Descoperă câteva trucuri cu adevărat utile pentru vopsirea părului acasă, dezvăluite de experți


Începe cu un kit pentru vopsirea părului acasă


Pentru a te vopsi acasă ai nevoie de câteva ustensile de bază, precum:
- pensulă pentru vopsit părul
- bol din plastic
- mănuși de unică folosință
- pieptăn
- vaselină cosmetică sau cremă grasă pentru protejarea pielii

Nu folosi niciodată ustensile din metal pentru a amesteca sau a aplica vopseaua de păr. Bolurile din metal sau clamele de păr din metal pot oxida vopseaua, iar rezultatul este afectat. De asemenea, folosirea uneltelor din metal ar putea să cauzeze reacții chimice periculoase cu vopseaua de păr.

Când alegi vopseaua, nu te ghida în funcție de modelul de pe cutie


Bineînțeles că modelul de pe cutie este primul lucru care îți va atrage atenția când cauți o vopsea de păr, pentru că acesta este și scopul său. Nuanța de păr purtată de modelul de pe cutie este orientativă. De fapt ar trebui să te ghidezi după exemplele de culoare de pe spatele cutiei. Acolo sunt prezentate posibilele rezultate în funcție de culoarea actuală a părului tău. Trebuie să ai întotdeauna în vedere nuanța părului tău când cumperi o vopsea de păr.

Și codul vopselei este foarte util și trebuie să-l iei în considerare când cumperi vopseaua. Primul număr variază de la 1 la 12, 1 fiind cea mai închisă nuanță de negru, iar 12 cea mai deschisă nuanță de blond. Al doilea număr reprezintă nuanța sau subtonul. De exemplu:

3 - Auriu
4 - Cupru
6 - Roșu

Cumpără două cutii de vopsea


Dacă părul tău este mediu sau lung, ai nevoie de cel puțin două cutii de vopsea. Pentru acoperirea firelor albe de păr de la rădăcină vei avea nevoie de mai multă vopsea pentru a asigura o acoperire completă și o culoare uniformă. Nu uita să faci un test de alergie cu 48 de ore înainte de a te vopsi.
 

Citește și: Culori de păr pentru femeile de peste 50 de ani. Cele mai frumoase 40 de stiluri 


Nu varia cu mai mult de trei tonuri față de culoarea ta actuală


Să te vopsești acasă este o provocare în sine, mai ales dacă nu ai mai făcut asta până acum. De aceea, alegerea unei nuanțe mult diferită față de cea pe care o ai deja este extrem de riscantă. Limita maximă la care să te oprești este o vopsea cu 3 tonuri mai închisă sau 3 tonuri mai deschisă decât culoarea ta actuală. Orice depășește acest nivel poate avea rezultate imprevizibile.

Testează culoarea pe o șuviță


Testul pe o șuviță este foarte important dacă ai ales o nuanță nouă și diferită față de culoarea ta. Vopsește o șuviță de păr aflată într-o zonă ascunsă și analizează cu atenție rezultatul atât la interior, cât și la lumină naturală. 

Nu încerca acasă schimbările radicale de culoare


Să faci tranziția de la brunet la blond necesită câteva proceduri speciale de decolorare pe care nu ai șanse să le poți realiza singură acasă fără să-ți distrugi părul. Evită astfel de încercări care îți pot degrada iremediabil părul.

Protejează-ți pielea de pigment


Înainte de a aplica vopseaua, aplică pe frunte, urechi şi tâmple puţină vaselină cosmetică. În acest fel pielea ta va fi protejată de vopsea şi nu se va păta la fel de uşor. Dacă nu ai vaselină cosmetică o poţi înlocui cu o cremă hidratantă grasă. Ai grijă să nu atingi şi părul cu cremă pentru că rişti ca vopseaua să nu mai adere la fel de bine.

Vopsește numai rădăcinile


Când te vopseşti pentru a acoperi firele crescute la rădăcină, nu aplica vopsea şi pe lungime, recomandă Rachel Bodt, unul dintre coloriştii de top de la Hollywood. "Vârfurile sunt mult mai poroase decât rădăcinile, absorb mai mult pigment şi devin mult mai închise, iar rezultatul va fi un păr colorat neuniform", adaugă specialistul. Pentru a preveni acest efect, aplică puţin ulei de cocos pe vârfuri. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro