7 lucruri pe care bărbații le ascund de femei
Dragoste & Sex · Relatii / 20.03.2020

Există ideea cum că bărbații adevărați sunt puternici și neînfricați, dar adevărul este că cei mai mulți dintre ei nu sunt obișnuiți să-și exprime sentimentele.

Li s-a spus încă de la o vârstă fragedă că trebuie să țină anumite lucruri doar pentru ei. E o practică obișnuită să li se repete că bărbații nu plâng, spre exemplu. Așa că e de înțeles de ce la maturitate se confruntă cu un blocaj emoțional. Asta nu înseamnă că toți sunt la fel. Unii vorbesc în continuu despre ceea ce simt.

Cu toate acestea, cei mai mulți dintre ei au o viață pe care nu o împărtășesc cu nimeni, ceea ce înseamnă că au secrete. Poate fi vorba despre secrete mici sau mari, dar toți au o listă cu lucruri pe care nu vor să le dezvăluie nimănui, mai ales partenerelor lor de viață.


  • 7 lucruri pe care bărbații le ascund de femei


E nesigur cu privire la felul în care arată


E nesigur chiar dacă arată ca David Beckham. E posibil ca bărbații să nu acorde întotdeauna atenție igienei personale, dar asta nu înseamnă că nu îi îngrijorează ridurile, firele albe sau kilogramele în plus. Pot purta același hanorac zile la rând și totuși să își facă griji că nu mai sunt la fel de drăguți ca altădată.

Nu are cu cine să vorbească


Prieteniile dintre bărbați sunt foarte diferite față de cele dintre femei. Una dintre cele mai mari diferențe este că, în mod normal, bărbații nu își folosesc prietenii pentru consiliere, pe când femeile tocmai pe asta insistă. Ei discută despre planuri de vacanță, emisiuni TV, meciuri sau despre cum merg lucrurile în țară și în lume. Nu se simt confortabil să vorbească cu amicii despre viață, moarte, anxietate sau temeri. Le este rușine, cu siguranță.


Îi plac serialele precum "Totul despre sex" sau "Fetele Gilmore"


Îi plac serialele de acest gen pentru că sunt inteligente și amuzante. Dar, e rușinos să recunoască acest lucru și ar fi stigmatizat dacă ar face-o.

Citește și: 10 lucruri pe care bărbații le observă la o femeie, chiar dacă pare greu de crezut

Nimeni nu-l complimentează


Bărbații primesc numeroase laude la școală sau la serviciu referitor la competențele lor, dar nimeni nu îi complimentează cu privire la alte aspecte. Ești supărată că partenerul tău nu ți-a observat noii blugi? Când a fost ultima oară când tu ai observat noua lui cămașă? Sau ultima dată când i-ai spus că arată grozav? Bărbații au nevoie de același tip de validare de care au nevoie și femeile și nu sunt tocmai pricepuți să o ceară.


Iubește copiii


Poate fi greu de admis acest lucru, deoarece societatea este foarte ciudată în ceea ce privește relația dintre bărbați și copii. Când un tată își duce copiii foarte des în parc, mamele din jur îl privesc cu suspiciune. Și, dacă unul dintre copiii din parc cade și se lovește, el nu poate să-l îmbrățișeze și să îl mângâie fără să se gândească că cineva îl privește și îi judecă fiecare cuvânt sau acțiune. E adevărat că, din punct de vedere statistic, bărbații abuzează mai mult copiii decât femeile, dar e îngrozitor să se pună aceeași etichetă tuturor.


Nu observă că ți-ai schimbat coafura


Cu excepția cazului în care faci ceva cu adevărat drastic, există șanse foarte mari ca partenerul tău să nu observe că te-ai tuns, coafat sau vopsit. Dar acest lucru nu se întâmplă pentru că nu îți acordă atenție, ci pentru că el nu are astfel de preocupări legate de îngrijirea părului său. Majoritatea bărbaților chiar nu au motive să o facă. Au părul scurt, nu și-l piaptană și nu știu ce e acela un salon de înfrumusețare.

Îi este frică


Îi e frică că își pierde locul de muncă, că se îmbolnăvește, că înnebunește sau că moare singur. Are aceleași temeri pe care le ai și tu, doar că el nu știe cum să le gestioneze. Nu are prieteni cu care să vorbească despre asta, la ajutorul părinților nu apelează pentru că nu mai este un copil, iar în fața ta nu vrea să pară slab. Așadar, chiar dacă face pe durul, realizează că e la fel speriat ca noi toți. S-ar putea să nu recunoască niciodată acest lucru, dar dacă îl cunoști cu adevărat, îți vei da seama fără să fie nevoie să spună niciun cuvânt.

 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro