Imaginile realizate cu drona ne arată mai multe zone din Turcia în timpul iernii și vara. Contrastul dintre cele două anotimpuri este evident.
Iarna nu-i ca vara, iar cel mai bine o demonstrează aceste imagini făcute cu drona deasupra unor regiuni din Turcia. Aceleași locuri au fost fotografiate în toiul iernii și vara, iar contrastul dintre aceste anotimpuri este subliniat de culorile predominante: iarna totul se reduce la mult alb și puțin negru, în timp ce vara aceleași locuri înverzesc.
Imaginile au fost făcute în iarna trecută și în această vară în provincia Kayseri, în regiunile împădurite dintre Izmir și provincia Manisa, în districtul Demirkoy din provincia Kirklareli, în Zonguldak, deasupra lacului Eymir din Ankara și deasupra muntelui Uludag din provincia Bursa, cândva cunoscut sub numele de Munte Olympus, precum și în provinciile Kayseri și Duzce.
Montajul imaginilor din timpul iernii cu cele făcute vara în aceleași locuri subliniază perfect transformarea prin care trece natura.
Foto: Hepta