Dieta cu lămâi. Ce părere au medicii despre această dietă
Dietă & Fitness · Dieta / 31.03.2018

Stilul de viață sănătos implică o abordare complexă și completă atât printr-un regim alimentar echilibrat cât și exerciții fizice adaptate constituției fizie, problemelor medicale dacă acestea există cât și toleranței fizice.

Cât timp trebuie să ții dieta cu lămâi?


Dietele sau curele de slăbire nu sunt recomandate pe termen lung pentru că pot crea dereglări metabolice, hormonale și uneori ne pot produce sau agrava afecțiuni existente. 

Sănătatea este o alegere și un stil de viață sănătos implică alegeri permanente,  conștiente. Cu alte cuvinte, să renunțăm conștient prin alegere, informare, educare, autoeducare la obiceiurile automate, nesănătoase, negative, la dietele ”miraculoase” promovate fără dovezi științifice și să le înlocuim cu obiceiuri bune, sănătoase pentru noi.  

Dieta cu lămâi face parte din regimurile de scădere ponderală care nu trebuie urmată pe perioade lungi. Această dietă se bazează pe consumul progresiv de lămâi, mai precis de zeamă de lămâie obținută prin stoarcerea fructelor. Pe parcursul acestei cure de slăbire se va ajunge de la consumul sucului unei lămâi, la consumul sucului a 10 lămâi, apoi, în descreștere, din nou la consumul sucului unui singur fruct. Pentru scăderea în greutate se promovează un regim hipocaloric în trei mese. Organismul nu trebuie supus unor regimuri atât de restricitive deoarece există riscul apariției tulburărilor de metabolism. 

O astfel de dietă are ca și beneficii, cele datorate consumului ridicat de lămâi. Efectele pozitive ale lămâiei asupra sănătății se datorează mai multor elemente nutritive din compoziția acesteia: vitamina C, vitamina B, fosfor, proteine și carbohidrați. Lămâia este un fruct care conține flavonoide, substanțe care dețîn proprietăți cu rol antioxidant și anticancerigen. Aceasta ajută și la preîntâmpinarea declanșării diabetului, a constipației, hipertensiunii arteriale, contribuie la îngrijirea pielii, a dinților, în cazul indigestiei dar și a altor probleme de sănătate.


Ce trebuie să mănânci după dieta cu lămâi?

În dieta cu lămâi se recomandă ca la terminarea curei de două săptămâni să se urmeze un regim disociat, în care trei zile să se consume numai carbohidrați de tipul  orezului și ulterior în următoarele trei zile, numai legume, fierte sau crude (după preferințe), și în alte trei zile, fructe proaspete.

O alimentație sănătoasă presupune consumarea alimentelor din toate categoriile de produse, în cantități mici, distribuite echilibrat în 5 mese, 3 mese principale și 2 gustări.

Recomand consumul produselor lactate cu conținut scăzut în grăsimi, ouă, în special albușul de ou care conține proteine cu cea mai mare valoare biologică aducând prin aport, toți aminoacizii esențiali. Este important să se includă în alimentație legume care aduc un aport de fibre și vitamine necesare pentru o bună funcționare a organsimului repartizate echilibrat la mesele principale. Recomand cu precădere consumul de legume verzi, deoarece au un conținut ridicat de fibre și sărac în carbohidrați. Ca surse de proteină animală recomand produsele din carne albă sau roșie slabă care pot fi consumate la orice masă. Fructele pot fi consumate la micul dejun sau gustarea de dimineață și evitate în a doua parte a zilei. 

Recomandarea din dietă ca cina să fie înlocuită cu doar un suc de lămâie nu corespunde unui regim sănătos alimentar. Recomand seara consumul de proteină slabă, fie animală sau vegetală pentru a favoriza scăderea în greutate și o digestie ușoară. 

Nu există diete minune de scădere în greutate. Nu trebuie să transformăm scăderea în greutate într-un simplu scop, un ideal care trebuie atins indiferent de mijloace. E important ca scăderea ponderală să fie un proces sănătos, de preferat sub îndrumarea unui specialist și personalizat individului și problemelor medicale ale acestuia, dacă acestea există. 
 
Dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în nutriție, medicină specializată și nutrigenomică  

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro