Ouăle sunt considerate a fi un aliment complet, cu o mulţime de beneficii pentru organism. Descoperă ce se întâmplă dacă mănânci 2 ouă pe zi!
Când vine vorba despre cantitatea de ouă recomandată pentru a fi consumată de o persoană sănătoasă, părerile sunt mereu împărţite. Însă, potrivit mai multor cercetări se pare că nu ar există neapărat o legătură demonstrată între consumul de ouă şi creşterea riscului de boli cardiovasculare. Astfel, că dacă mănânci 2 ouă pe zi în cadrul unei diete echilibrate şi dacă eşti sănătoasă, se pare că organismul are numai de beneficiat. Un ou conţine peste 13 nutrienţi esenţiali care se regăsesc preponderent în gălbenuş. Ouăle sunt o sursă excelentă de:
- vitamine din complexul B care sunt esenţiale pentru buna funcţionare a corpului;
- vitamina A importantă pentru creştere şi dezvoltarea corpului;
- vitamina E cu rol protector împotriva cancerului şi a bolilor de inimă;
- vitamina D care favorizează o absorbţie mai bună a mineralelor şi are grijă de sănătatea sistemului osos;
- iod care este important pentru sănătatea tiroidei;
- fosfor care aduce o mulţime de beneficii pentru oasele şi dinţii tăi;
- luteină şi zeaxantină, doi antioxidanţi care protejează ochii de cataractă şi degenerescenţă maculară.
Acum că ştim câţi nutrienţi importanţi se regăsesc în ouă, iată ce se întâmplă în corp dacă mănânci 2 ouă pe zi care, potrivit specialiştilor, s-a demonstrat că ar fi un consum optim al acestui aliment:
Creierul tău este protejat, datorită colinei
Ouăle conţin un ingredient minune numit colină, care este o vitamină cu rol crucial pentru sănătatea creierului, după cum s-a demonstrat în urma unui studiu apărut în
US National Library of Medicine National Institutes of Health. În lipsa acestei vitamine, creierul se deteriorează. Două ouă consumate pe zi furnizează o cantitate suficientă de colină.
Ochii tăi sunt protejaţi, datorită luteinei
Datorită conţinutului ridicat în luteină şi zeaxantină, consumul regulat de ouă aduce o mulţime de beneficii pentru sănătatea ochilor, protejând vederea de afecţiuni grave.
Calciul se absoarbe mai bine
Datorită conţinului ridicat de vitamina D, ouăle favorizează o mai bună absorbţie a calciului. Astfel că se întăreşte sistemul osos, iar dantura ta are numai de beneficiat de pe urma consumului zilnic de ouă.
Părul şi pielea sunt mai strălucitoare, iar ficatul este protejat
Ouăle sunt foarte bogate în vitamina B12 care este importantă pentru sănătatea părului şi a pielii. De asemenea, potrivit specialiştilor citaţi de BrightSide, fosfolipidele din ouă ajută la eliminarea toxinelor din ficat.
Scade riscul de a suferi de boli cardiovasculare
Potrivit unui studiu apărut în American Journal of Clinical Nutrition, consumul zilnic de ouă nu este asociat cu creşterea riscului de boli de inimă. Ouăle conţine acizi graşi omega-3 care scad nivelul trigliceridelor, scăzând astfel riscul de a suferi de boli de inimă.
Te ajută să slăbeşti
Consumul de ouă în cadrul unei diete echilibrate ajută la slăbit. Cercetătorii au descoperit că persoanele care consumă ouă la micul dejun şi au grijă la alimentaţia lor slăbesc mult mai uşor şi mai repede, arată un studiu apărut în
International Journal of Obesity. Ouăle conferă saţietate de lungă durată şi te împiedică să faci alegeri nesănătoase pe parcursul zilei, deoarece nu vei resimţi o senzaţie intensă de foame.
Sunt importante pentru femeile care doresc să rămână însărcinate
Ouăle conţin mult acid folic care este important pentru o dezvoltare armonioasă a fătului şi împiedică apariţia problemelor care apar la nivelul creierului.