Vă mulțumim de 25.532 de ori!
Acesta este numărul de scanări de carduri IKEA FAMILY înregistrat în luna aprilie pentru mobilarea caselor familiale din SOS Satul Copiilor București.
Bună,Noi suntem Alexandru și Nicoleta și, alături de ceilalți copii din SOS Satele Copiilor București, vă mulțumim pentru ajutorul oferit.
Am încercat să numărăm până la 25.532 şi ne-a luat tare mult! Cei mai mici au şi renunţat. Mămica noastră ne-a spus că acest număr este egal cu toți oamenii care ne-au susținut. Suntem norocoşi că atât de multe persoane au fost alături de noi până la capăt şi ne-au ajutat să ajungem mai aproape de visul de a ne mobila căsuțele.
În curând, ne vom juca în camere colorate, care se vor înnoi cu mobilă de la Magazinul IKEA din București.
În luna aprilie, s-au strâns 25.352 de scanări de carduri IKEA FAMILY. Fiecare scanare de card se va transforma într-un leu donat, însă acesta este doar punctul de plecare în proiectul de amenajare a căsuțelor ca în povești.
Echipa Magazinului IKEA din Zona Comercială Băneasa a început să lucreze la proiectul de design pentru casele familiale SOS și a găsit cele mai potrivite soluții de amenajare interioară pentru copiii din SOS Satul Copiilor București. Partenerii PRO NATUR (care lucrează cu IKEA România pentru a le oferi clienţilor magazinului servicii de Livrare şi Asamblare contra-cost) vor livra gratuit toate produsele către SOS Satul Copiilor București și vor asambla cu pricepere bucătăriile proiectate de echipa IKEA.
În curând, produsele atent alese, cu grijă faţă de cei mai importanţi oameni din lume, vor fi asamblate în casele în care locuiesc familii formate din 6-7 copii și o mamă SOS, ca într-o familie obișnuită, asigurând astfel o atmosferă de securitate și dragoste, care este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.