Un nou scandal în sistemul medical. Medic de la ATI: Tratament doar pentru cei „care merită”
Un medic de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti şi-a înregistrat şefa în timp ce îi spunea că doar pacienţii care „merită” primesc tratament pentru că nu sunt destule medicamente.
Medicul care lucrează la secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti se referea la bolnavii tineri şi la cei „cu şanse”. În urma publicării înregistrării pe site-ul tolo.ro, șefa ATI și asistenta șefă au fost suspendate, informează postul de televiziune Digi 24.În mod normal, medicamentele ar trebuie depozitate în farmacia spitalului și în cadrul fiecărei secții, în funcție de necesarul cerut de fiecare secție. Acces la acestea trebuie să aibă personalul medical care intră în contact direct cu bolnavul.
Jurnaliştii Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Răzvan Luţac şi Marius Mărgărit au făcut publică o discuţie care a avut loc în spital, luni, 30 mai, în care şefa ATI de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Bucureşti, Laura Constantinescu, le explică medicilor pe cine să salveze, în condiţiile în care medicamentele nu ar fi suficiente şi, „dacă dăm la toţi, nu mai avem medicaţie pentru ăia care merită”, a spus ea.
Medicii spitalului nu înţeleg cum de nu sunt bani pentru medicamente, având în vedere că programul AP - ATI de 70 de milioane de euro a avut întotdeauna finanţare. De asemenea, ancheta GSP mai arată că medicamentele cumpărate sunt ţinute sub cheie, iar cheia este luată acasă de asistenta şefă şi personalul spitalului se întreabă cum de au apărut într-un dulap peste 800 de doze din antibioticul Colistin din programul AP- ATI, care figurau drept administrate pacienţilor, în calculator, au spus aceştia.
Joi dimineață, managerul Spitalului Sf. Pantelimon i-a convocat în sedință pe toți cei implicați în acest scandal. „În momentul de față, comitetul director s-a autosesizat. S-a discutat crearea unei comisii de anchete care va analiza întreaga situație creată. Pe parcurul anchetei medicul sef ATI și asistenta șef au fost suspendate din funcție. La sfârșit vor anunța rezultatele”, a declarat Fiorela Mitoiu, purtătorul de cuvânt al spitalului Sf. Pantelimon, citat de Digi 24.
Tratamentul diferenţiat de care ar beneficia bolnavii critici la unul din spitalele din Capitală poate fi considerat malpraxis. Nu se oferă şanse la tratament, explică Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor. Mai mult, el a subliniat faptul că fondurile din programul destinat terapiei intensive sunt generoase.
Şefa secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), Laura Constantinescu, şi asistenta şefă de la Spitalul „Sf. Pantelimon” au fost suspendate din funcţie, de conducerea spitalului.
Ministerul Sănătăţii a decis organizarea unei acţiuni comune a Corpului de Control împreună cu Serviciul de Medicină de Urgenţă care să analizeze dacă acuzaţiile privind şeful ATI şi asistenta-şefă de la „Sf Pantelimon” se probează. „Ministerul Sănătăţii a decis organizarea unei acţiuni comune a Corpului de Control împreună cu Serviciul de Medicină de Urgenţă care să analizeze dacă acuzaţiile se probează. Controlul va avea loc săptămâna viitoare, după finalizarea celor care se desfăşoară în acest moment în judeţele Mureş şi Buzău. Acţiunea va merge în paralel cu ancheta internă de la Spitalul Sf. Pantelimon. Ministerul Sănătăţii afirmă cu tărie că drepturile pacienţilor nu sunt negociabile”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, citat de agenţia Mediafax.
Ministerul Sănătăţii mai precizează în legătură cu acest caz că „Discriminarea pe criterii de vârstă la pacienţii din ATI este inacceptabilă”.
Foto: Depositphotos