Afirmația politicianului turc la adresa femeilor a stârnit un val de indignare Afirmația vicepremierului, care s-a remarcat și în trecut prin recomandările repetate în favoarea unei vieți conforme cu Coranul, are și repercusiuni politice, notează Agerpres. Cu circa două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din 10 și 24 august, primele organizate în regim de sufragiu universal, candidatul opoziției, Ekmeleddin Ihsanoglu, i-a dat o replică lui Arinc. "Chiar avem nevoie să auzim râsul vesel al femeilor", a scris pe Twitter principalul rival al lui Erdogan la alegerile prezidențiale.
Turcii au manifestat masiv în vara lui 2013 împotriva "devierii autoritare" și "islamiste" a regimului Erdogan, care se află la conducerea țării din 2002, încheie AFP, citată de Agerpres.
Foto: Hepta, AFP/Mediafax