Ultima extravaganță a doamnei Madonna
Ne despart câteva zile până când Madonna va aniversa 56 de ani. Și dintre toate extravaganțele sale, aceasta, Madonna trăind deja 56 de ani, mi se pare cea mai mare.
Firește, multe se pot scrie împotriva sa și s-au scris deja și se vor mai scrie, dar un fapt rămâne: e ceva cu femeia asta. Un om care rezistă în top-ul domeniului său (indiferent cât de stupide sunt regulile care-l guvernează) e un om excepțional. Nu cunosc nici măcar instalatori – nici în Berceni, nici în Militari – care să fi fost cei mai buni la ei, pe scara blocului treizeci de ani la rând.
Firește, o asemenea voință de a reuși a fost posibilă dar cu multe alte cadavre în dulapul personal. Pentru ca Madonna să existe, a fost nevoie să nu existe alții. Nu e bine să ne îndoim de această realitate – e realitatea tuturor supraviețuitorilor și a tuturor învingătorilor, a tuturor eroilor și a tuturor oamenilor admirați. Un win-win curat există doar în teorie.

Comentarii (0)