Tudor Chirilă vrea să afle dacă răniţii au avut parte de tratamentul corect care se impunea după rănile foarte grave provocate de incendiul din Colectiv
Cântăreţul a precizat că pacienţii cu arsuri grave mor din cauza infecţiilor, dacă nu sunt izolaţi imediat într-un mediu controlat în ceea ce priveşte germenii şi bacteriile. "Riscul de sepsis pentru aceşti pacienţi este mare şi asta duce la moarte. Fiecare clipă pe care un pacient cu arsuri grave o petrece într-un mediu septic înseamnă scăderea şanselor. Ca să nu mai spunem că orice arsură gravă, chiar dacă nu este pe o suprafaţă foarte mare, are risc major de suprainfectare şi de sepsis (afecţiune sistemică produsă de invadarea microbiană a părţilor componente ale organismului care, în mod normal, sunt sterile, n.r.)", afirmă artistul.


"Ar trebui să ne spună Ministerul câte astfel de paturi complet echipate avem, câte camere de izolare sau camere sterile sunt în cele 8 spitale în care au fost duse victimele", a mai spus Tudor Chirilă.

Acesta a pus şi câteva întrebări Ministerului Sănătăţii, respectiv: "Li s-a administrat sau nu (răniţilor, n.r.) tratament contra intoxicaţiilor? Au fost conectaţi la plămâni artificiali care să respire în locul lor? În secţiile de ATI în care au fost duşi pacienţi, câţi dintre ei au beneficiat de paturi speciale de ATI dotate cu saltele active? Pacienţii cu arsuri mai puţin grave sunt în acest moment izolaţi? Care sunt măsurile pentru ei, de a nu face infecţii?".


"Dacă ministrul Bănicioiu vrea să spulbere 'teoria conspiraţiei' este liber să organizeze o conferinţă de presă în care să ne explice cum a procedat în 'criza Colectiv'. Ar fi mai utilă decât postacii de partid care au început să-mi polueze pagina", a mai scris Tudor Chirilă, duminică, pe contul său de Facebook.

De asemenea, artistul a publicat un link la The British Burn Association (http://www.britishburnassociation.org/european-standards), unde pot fi aflate informaţii despre protocolul standardelor europene în cazurile pacienţilor cu arsuri, pentru ca românii să le poată compara "cu ceea ce ştim că se întâmplă în spitalele noastre acum".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro