Tudor Chirilă a precizat că nu are nimic de reproşat cadrelor medicale, pe care le apreciază pentru devotamentul lor, ci cu modul de lucru al factorilor de decizie din sistem
Acesta nu este primul mesaj cu privire la tragedia din clubul Colectiv pe care Tudor Chirilă îl scrie şi în care cere socoteală autorităţilor în legătură cu acest caz, artistul fiind foarte activ, atât pe Facebook, cât şi pe blogul său, în ideea de a afla informaţii corecte despre starea pacienţilor şi modul în care a fost gestionată această criză.
"Este mai mult decât evident că Bănicioiu a dat ordin spitalelor să afirme că se descurcă în criza celor arşi. Este mai mult decât evident că soarta unor oameni a fost batjocorită pentru un gest de PR. Însă la fel de gravă mi se pare atitudinea managerilor de spitale care au consimţit să facă parte din acest joc odios. Un gând bun pentru medicii care în aceste circumstanţe nefavorabile au făcut şi fac tot posibilul pentru a salva vieţi. În comentarii mi se spune că cei în stare critică ar fi murit oricum. Dar eu întreb: ce facem cu cei în stare gravă care au ajuns sau riscă să ajungă în stare critică doar pentru că ministerul spune că ne descurcăm?", a scris cântăreţul pe pagina sa de Facebook în data de 7 noiembrie.
Opiniile sale tranşante dar şi argumentate au fost criticate de mai multe vedete de la Antena 1 şi Antena 3, printre care Mircea Badea şi Mihai Morar, iar Tudor Chirilă le-a răspuns prompt de fiecare dată.
"Mă numesc Tudor Chirilă şi sunt artist. Nu am studiat medicina, aşa cum nu am studiat nici dreptul, dar mi se pare normal să ştiu ce drepturi am ca cetăţean, ca artist interpret, compozitor etc. De-a lungul timpului, am fost tratat în diverse spitale, atât din România, cât şi din străinătate. Am cunoscut medici români extraordinari, unii dintre ei îmi sunt foarte buni prieteni. Am un respect deosebit pentru această meserie. De fiecare dată când m-am aflat în faţa unei afecţiuni am stat de vorbă cu medici, mereu mai mulţi medici, ca sa am o perspectivă cât mai clară asupra situaţiei. Nu sunt un pacient comod, pun multe întrebări, vreau să înţeleg care sunt opţiunile, care sunt riscurile. Şi nu-mi cer scuze pentru asta. Dimpotrivă, cred că e datoria şi dreptul meu. Aşa cum, atunci când peste 150 de oameni ajung în spitale în stare gravă în urma unei tragedii naţionale, cred că e dreptul nostru, ca cetăţeni ai acestei tari, să fim informaţi corect şi în timp util de către Ministrul Sănătăţii şi de către Comitetul pentru situaţii speciale de urgenţă cu privire la situaţia lor şi la planul de soluţionare a crizei", a scris el.