Tribunalul din București a dat câștig de cauză casei de diamante Rafael & Sons în procesul intentat de Andreea Raicu
Tribunalul București a respins ca neîntemeiate pretențiile formulate de vedeta de televiziune Andreea Raicu împotriva casei de diamante Rafael & Sons la începutul anului 2012.
Andreea Raicu, imaginea brandului Rafael & Sons în România în perioada februarie - decembrie 2011, a reclamat daune materiale și morale de 62.000 de euro după ce negocierile purtate în vederea prelungirii contractului de imagine s-au soldat cu un eșec.Conform procedurilor în vigoare, Andreea Raicu are dreptul să conteste decizia instanței la Curtea de Apel, după ce va primi motivarea care a dus la respingerea cererii ei.
”Ne bucură decizia tribunalului in acest proces pe care l-am considerat de la început nejustificat. Andreea Raicu a fost imaginea Rafael & Sons până la finalul anului 2011 iar relația contractuală cu Rafael & Sons s-a încheiat după ce am purtat negocieri fără a ajunge la un rezultat. Vreau să îi mulțumesc Andreei Raicu pentru colaborare și îi urez mult succes”
Rafael & Sons Diamonds & Jewelleries, cea mai mare casă de diamante de pe piața locală, este o companie din Israel care activează pe piaţa diamantelor de peste 40 de ani. Compania a intrat pe piaţa din România în 2005, considerând piaţa locală o oportunitate de extindere în Europa Centrală şi de Est. În perioada următoare, Rafael & Sons are în plan consolidarea prezenței pe piața locală prin deschiderea unor magazine proprii.