Clubul Colectiv, un simbol trist despre neglijenţa, lăcomia şi corupţia autorităţilorÎntoarcerea lui Piedone la frâiele sectorului în care s-a petrecut tragedia nu e bine văzută de cei care au fost afectaţi de evenimentele de anul trecut. Dar, pe de altă parte, fostul edil are mari şanse să obţină un nou mandat în urma votului, având mulţi susţinători, mai ales din rândul populaţiei vârstinice. Aşa că acesta a profitat de popularitatea sa şi vrea să câştige scrutinul de la începutul lunii mai.

”Am văzut acum câteva săptămâni postări în care lumea susţinea întoarcerea acestuia ca primar. Am ales să le ignor şi să dau <ignore> celor care susţin porcăria asta. Acum citesc ştirea şi încă o dată mi se face scârbă de oamenii care ne conduc şi care ne sifdează pe faţă. Mai îngrijorător e faptul că presimt că va fi ales”, a comentat pe Facebook o persoană afectată de tragedia din clubul Colectiv. Au fost zeci de reacţii de genul acesta pe reţelele de socializare, dar atâta vreme cât din punct de vedere legal are dreptul să candideze ce mai contează partea morală a problemei.

Rănile din societate nu s-au închis şi din păcate autorităţile au ratat să ajute opinia publică să treacă peste această încercare.
  • NEMESIS, sâmbătă, 16.04.2016 11:29
    HAI, PIEDONE !

    Candidează fiindcă avem nevoie de tine ! N-ai nicio legătură cu nişte rockeri imbecili ! Culpabilizarea lu' peşte prăjit nu ţine.

  • Radu, vineri, 15.04.2016 15:47
    Poporul roman e fraier si naiv

    Daca asa se va intampla si daca vreun penal are tupeul sa candideze pt orice post de conducere din tara asta,inseamna ca avem legi care isi bat joc de cetateni si ca bietul popor roman e naiv,sa nu zic tampit.Si asta doar pt cei care ar vota un penal..Indifent ce nume are el!

  • ATHOS, vineri, 15.04.2016 00:31
    chiar asa ?

    dupa cum vad,unii vor sa-l scoata criminal de razboi , sau chiar membru ISIS ... pe pietonul asta ... eu consider ca tragedia ar fi sa revina in viata politica , specialistul in dezinformare , T. B. , care se afla in spatele tragediei de la "colectiv" ... si nu numai aceleia ...

  • Chucky, joi, 14.04.2016 17:05
    sa speram ca nu va fi reales

    Speranta mea este ca oamenii astia, banuiti/acuzati/cercetati/condamnati pentru diferite nereguli sa NU mai fie votati. Ei n-au decat sa candideze, ca nu au scrupule. Vanghelie, Begoita si Piedone, iata, candideaza din nou. Auzisem si despre Oprescu sau Basescu. Cred si eu, ca "afacerile" nu pot fi sustinute la fel de eficient daca nu mai ai influenta si relatii...

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro