8
Tom Hanks și Rita Wilson, 35 de ani de căsnicie. Povestea lor de iubire, una dintre cele mai frumoase de la Hollywood
Actualitate / 01.05.2023

Actorul Tom Hanks și actrița, cântăreața și compozitoarea Rita Wilson sunt căsătoriți din 1988 și au doi copii. Cei doi au aniversat 35 de ani de căsnicie, iar povestea lor de iubire este una dintre cele mai solide de la Hollywood.

Tom Hanks și Rita Wilson au atins o altă etapă a relației! Cuplul și-a sărbătorit cea de-a 35-a aniversare a nunții, iar povestea lor de iubire este una dintre cele mai solide de la Hollywood.
 


Povestea lor de iubire, una dintre cele mai frumoase de la Hollywood

 

Rita Wilson a ținut, la a-35-a aniversare a căsătoriei ei cu Tom Hanks să împărtășească, cu fanii de pe Instagram, o fotografie, cu Hanks dăruindu-i un tort. Povestea lor de iubire, una dintre cele mai frumoase de la Hollywood.


La început, doar prieteni, Tom fiind căsătorit



Relația lor datează de patru decenii, când s-au întâlnit pentru prima dată pe platourile de filmare ale sitcomului ABC Bosom Buddies, în 1981.
Au fost doar prieteni la început, din moment ce Hanks era căsătorit cu iubita lui din colegiu, Samantha Lewes, la acea vreme. Astfel, Tom si Rita Wilson și-au făcut publică relația mai târziu, în 1986.
În 1988, Tom și Rita s-au căsătorit și, mai târziu, au avut doi copii împreună, Chester „Chet” Hanks și Truman Theodore Hanks. Wilson este și mama vitregă a copiilor mai mari ai lui Hanks, Colin, 45 de ani, și Elizabeth, 40.
 


La început, Rita și-a pus cariera pe pauză pentru a-și sprijini soțul



Actrița, cântăreața și compozitoarea Rita Wilson ( pe numele ei real Margaret Ibrahimoff ) a  făcut declarații, în decembrie, potrivit People, despre încetinirea carierei ei când copiii ei erau mici și despre sprijinirea carierei soțului ei.

„Mi-am încetinit munca pentru că îmi doream foarte mult să fiu mama care era acolo când copiii ajungeau acasă, când au învățat să conducă mașina, când făceau lucruri. Tom lucra și el foarte mult, așa că am călătorit cu el. Dacă amândoi am fi lucrat și nu eram eu acasă, copiii mei ar fi fost afectați. Nu aș numi încetinirea carierei un sacrificiu, aș numi asta o alegere.”, și-a amintit ea.
Pe măsură ce cariera lui Hanks a continuat să crească, în acea perioadă, Wilson a spus că nu a simțit niciodată altceva decât fericire pentru el.

„Tom și cu mine ne-am susținut întotdeauna unul pe celălalt și în ceea ce făceam. Îmi amintesc că dădea declarații presei, pe vremea aceea, iar intervievatorii îmi spuneau: „Doamne, trebuie să fie atât de greu să fii cu cineva atât de faimos”. Mă gândeam: „De ce spun ei asta?” Apoi mi-am dat seama că întrebarea era mai mult despre ei și despre cum s-ar simți ei în acea situație, decât despre mine.”, a mărturisit Rita.


Cum s-au cunoscut Rita și Tom

 

Iată cum s-au cunoscut Tom Hanks și Rita Wilson și cum au devenit ei unul dintre cele mai admirate și mai trainice cupluri de la Hollywood.

Se spune că în spatele fiecărei comori naționale se află o adevărată bijuterie. Iar Tom Hanks ar fi primul care ar spune că soția sa, Rita Wilson, este vedeta acestei operațiuni, a acestei povești de dragoste, începută cu peste 35 de ani în urmă și care continuă să încălzească inimile reci și obosite de la Hollywood, și nu numai.
Dar, dacă există un secret real al succesului relației lor, ei nu îl dezvăluie, ci glumesc pe acest subiect. „Întotdeauna spunem presei că există un secret și l-am îmbuteliat”, a glumit Hanks, la Fox News Digital, la Gala pre-Grammy a lui Clive Davis.
Mai mult, câștigătorul a două Oscar-uri a adăugat: „Rețeta v-o vom vinde individual, pentru 17 miliarde de dolari”.

“Avem o legătură care depășește cuvinte precum soție sau prietenă sau mamă”

„Îmi văd soția ca pe iubita mea și avem o legătură care depășește cuvinte precum soție sau prietenă sau mamă”, i-a explicat Hanks lui Oprah Winfrey, în 2001. „De exemplu, datorită ei am reușit să construiesc o serie de lucruri în filmul Philadelphia. Felul în care personajul meu a simțit despre iubita lui este felul în care mă simt eu față de iubita mea. Același lucru a fost adevărat și când l-am jucat pe Forrest Gump, care o iubea pe Jenny. Fără legătura mea cu Rita, nu știu cum aș fi am reușit să mă conectez cu ceea ce simțea Forrest.”
Despre firescul relației lor, Rita a mărturisit, pentru People, în 2016: „Uneori stăm pe canapea și vorbim sau ceva de genul... nici măcar nu trebuie să-i cer. Întotdeauna îmi masează spatele și picicioarele. E pur și simplu cool."
Pe măsură ce timpul a trecut au continuat să apară fiii Chet, în vârstă de 32 de ani, și Truman, de 27 de ani, iar Tom și Rita au parcurs kilometri pe covorul roșu, la diverse ceremonii festive și s-au sprijinit unul pe celălalt, la greu și la bine, în boală și în sănătate.
 


Tom a remarcat-o pe Rita încă din 1972

 

Tom Hanks susține că prima dată a observat că Rita Wilson era adorabilă în anul 1972, când  a văzut-o în primul ei rol TV, jucând o majoretă, în The Brady Bunch. Dar s-au cunoscut personal, prima dată, în 1981, când Wilson a apărut într-un episod din Bosom Buddies, sitcomul de scurtă durată al lui Hanks.

Actorul era deja un tânăr soț și tată, la acea vreme, căsătorit din 1978 cu iubita sa din facultate, Samantha Lewes. Fiul celor doi, Colin Hanks, s-a născut în 1977, iar fiica lor, Elizabeth, avea să vină pe lume în 1982.
 


Dragoste fulgerătoare

 

Dar soarta i-a adus pe Wilson și Hanks din nou împreună, câțiva ani mai târziu, pe platoul comediei Volunteers, din 1985. Hanks venea după rolul său de succes pe marele ecran, din Splash, care l-a făcut să devină tipul amuzant și drăguț al anilor 1980 – 1990.

„Când ne-am uitat prima dată unul la altul, a existat, cu siguranță, un sentiment de genul „Hei, acesta este locul!” Am simțit asta, oricum. Rezultatul final este că ne-am căsătorit”, a mărturisit Tom, pentru Entertainment Tonight, în 2015, vorbind despre dragostea lor fulgerătoare. 

 
Tom a crescut într-o familie instabilă

 
 
Tom s-a căsătorit de tânăr pentru că el însuși a crescut cu o viață familială instabilă, cu frați vitregi, iar pe măsură ce părinții lui s-au recăsătorit, el a făcut eforturi să se mențină ocupat pentru a nu se simți singur.
 


Tom, o persoană echilibrată, care a trăit după reguli

 
 
"Nu am fumat iarbă. Nu m-am drogat, nu am fost un băiat petrecăreț. Nu am băut prea mult. M-am culcat la 10 minute după ora 22... Regulile erau în vigoare și nu sunt un trișor. Îmi place să joc după reguli. Dar mai târziu, ai 27, 28 de ani, ai învățat la ce să-i spui „da” – și ajungi să întâlnești acea altă persoană, bărbat, femeie – despre care spui „Oh, ea înțelege!”, a spus el, pe Desert Island Discs, BBC. " 
El și Wilson formau, deja, un cuplu până la sfârșitul anului 1986. Divorțul său de Lewes a fost finalizat la începutul anului 1987. Apoi Hanks și Wilson s-au căsătorit pe 30 aprilie 1988.
La acea vreme i-a trecut prin minte: „Nu cred că voi mai fi vreodată singur”.
 


Iubire mărturisită la… semafor

 

Wilson i-a spus jurnalistului Piers Morgan, în 2012: „Nu voi uita niciodată, stăteam la colțul dintre 57 și 5, în New York, sau 58 și 5. Ne țineam de mână și așteptam ca semaforul să-și schimbe culoarea. Și s-a uitat la mine și mi-a spus: „ Vreau doar să știi că nu trebuie să schimbi nimic la tine pentru a fi cu mine. Efectiv un val de iubire a trecut prin mine”.
 


S-au întâlnit la momentul potrivit

 
 
Dar oricât de meniți unul altuia par a fi Rita și Tom, el este suficient de conștient încât să admită că, probabil, lucrurile nu ar fi funcționat dacă s-ar fi întâlnit mai devreme.

„Succesul relației noastre a fost o chestiune de timp, maturitate și dorința noastră de a avea o legătură strânsă. Când m-am căsătorit cu Rita, m-am gândit: „Acest lucru va necesita o schimbare din partea mea”. Nu voi nega faptul că providența a făcut parte din faptul că ne-am găsit unul pe celălalt, dar relația noastră nu este magică - așa cum se arată în filme. În viața reală, legătura noastră este la fel de concretă ca mine, cel care stau aici. Dacă apar discuții, ca în orice familie, amândoi știm că indiferent de ce va fi, vom fi unul cu celălalt – și vom trece peste asta.”, i-a spus el lui Oprah Winfrey. 
 


Și-a sărutat soția, la premiile Oscar

 
  
Când Tom a urcat pe scenă, în noaptea în care a primit premiul Oscar pentru filmul Philadelphia, în 1994, primul lucru pe care l-a făcut a fost să o sărute pe Rita.
„Nu aș putea să stau aici fără această iubire nemuritoare. Ar trebui să fim cu toții capabili să experimentăm un astfel de rai, chiar aici. Pe Pământ.", a spus Tom în discursul său.

În 1995, a luat, din nou, premiul Oscar, pentru Forrest Gump, prilej cu care a sărutat-o, din nou, pe Rita. Atunci el a mărturisit publicului că, printre motivele pentru care stătea acolo, se numără unul foarte important: „femeia cu care îmi împărtășesc viața m-a învățat și îmi demonstrează în fiecare zi ce este dragostea." 
 


Rita, despre lupta ei cu cancerul și sprijinul oferit de Tom

 

Rita Wilson și-a abandonat, de asemenea, zona de confort pentru a vorbi despre lupta ei cu cancerul la sân.
„Cu soțul meu alături și cu dragostea și sprijinul familiei și prietenilor, am suferit o mastectomie bilaterală și o reconstrucție, din pricina unui cancer de sân, după un diagnostic de carcinom lobular invaziv”, a dezvăluit ea, prima dată, pentru People, în aprilie 2015. „Sunt în curs de recuperare și, cel mai important, aștept să mă recuperez complet. De ce? Pentru că am descoperit boala devreme, am medici excelenți și pentru că am primit o a doua șansă. Mă simt binecuvântată că am un soț, o familie și prieteni iubitori și medici empatici și sunt beneficiarul progreselor în domeniul cancerului de sân și al reconstrucției. Aștept cu nerăbdare să mă însănătoșesc."

Wilson a mărturisit, pentru New York Times, că este important să-și împărtășească povestea, în cazul în care ar putea ajuta alte femei. 
De asemenea, ea a mai spus că îi place discreția, în privința vieții ei personale: „Sunt în public din cauza naturii a ceea ce fac, dar nu simt că este necesar să anunț lumea ce gândesc, unde mănânc. Întotdeauna mi-a plăcut discreția”.
 


Rita, stea pe Hollywood Walk of Fame

 
 
Când Rita a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, soțul ei a vorbit cu admirație despre talentul ei: “Rita Wilson știe ce face. Instinctele ei sunt ascuțite”.
Impresionată, Rita a declarat, pentru Us Weekly: „Este normal. Ne-am căsătorit, ne-am angajat unul față de celălalt, ne iubim și muncim din greu la relația noastră. Ne place foarte mult  să fim împreună, ne susținem și menținem canalele de comunicare deschise. Acest lucru este întotdeauna important”.
 
Sursa foto: Instagram și Hepta 
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro