Atacurile teroriste au răvăşit Parisul vineri noaptea
Mărturia unei românce

O româncă stabilită în Franţa, care locuieşte lângă Stade de France, a declarat pentru Mediafax că a auzit o explozie în zonă vineri seară, dar pentru că ulterior s-a făcut linişte nu s-a alarmat, precizând că abia după ce s-a terminat meciul a văzut oameni alergând pe străzi. În plus, românca este de părere că acţiunea a fost foarte bine coordonată. "La stadion sunt zeci de mii de oameni. Dacă nu ar fi fost o organizare foarte bună la stadion, totul ar fi fost un infern. Dar aşa, au fost salvate zecile de mii de vieţi din stadion", a mai povestit un român stabilit în Paris.


Aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal. Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic, care susţine că acestea sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak.

Atentatele din Paris au fost comise de trei echipe de terorişti foarte bine coordonate, a declarat procurorul general din Paris, Francois Molins, citat de publicaţia franceză Le Point. Procurorul general din Paris a precizat că prima echipă, compusă din trei atacatori kamikaze, a acţionat în zona Stade de France, cea de-a doua, aflată la bordului unui autoturism Seat Leon, negru, a deschis focul asupra teraselor cafenelelor şi restaurantelor, iar cea de-a treia, care s-a deplasat cu un autoturism Volkswagen Polo, fiind compusă din trei persoane, a atacat sala de spectacole de la Bataclan.


Un terorist identificat: era francez

Unul dintre atacatorii de la Bataclan a fost identificat. Este vorba despre un cetăţean francez, născut în data de 21 noiembrie 1985, în departamentul Essone, din regiunea Ile-de-France în care au avut loc atentatele. El a fost condamnat de opt ori în perioada 2004-2010, dar nu a executat vreo sentinţă în închisoare. Ar fi făcut obiectul unei mişcări de radicalizare în 2010, potrivit procurorului general din Paris.

Mai mulți cetățeni străini, printre care și cei doi români, se numără printre victimele atentatelor de vineri seară din Paris, care au făcut 129 de morți și 352 de răniți, potrivit celui mai recent bilanț, transmite AFP, citată de Agerpres.


Cel puțin doi cetățeni belgieni au decedat, la fel și un spaniol de 29 de ani care asista, împreună cu sora sa, la concertul unei trupe rock americane la sala Bataclan din centrul Parisului. Un portughez de 63 de ani care locuia la Paris și lucra în sistemul de transport de pasageri și-a pierdut viața la Stade de France, în nordul Parisului. Un cetățean britanic a fost ucis și alți câțiva au fost răniți, a anunțat Foreign Office, fără a preciza numărul răniților.

Au fost ucise două tinere tunisience, surori, care veniseră în regiunea Creusot (centru-est) și sărbătoreau la Paris ziua de naștere a unei prietene, potrivit MAE tunisian.


Purtătorul de cuvânt al diplomației suedeze a declarat că este posibil ca un suedez să fi fost ucis și un altul rănit. Mai mulți americani se află printre victimele rănite, dar numărul lor nu este precizat. "Le oferim asistență consulară", a declarat un purtător de cuvânt al diplomației americane.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro