Un copil care suportă traume la o vârstă fragedă va avea de suferit la maturitateDupă ce copilul ieşea de sub protecţia familiei devenea o victimă sigură în mâinile directoarei Neagu. Un comportament lipsit de orice compasiune, reacţii violente, strigăte, lovituri, acesta era arsenalul prin care aceasta îi disciplina pe copii.
A fost o întreagă dezbatere în urmă cu câteva săptămâni despre sistemul de protecţie a minorilor din Norvegia. Atunci s-au trezit zeci de ”spălaţi pe creier” din România să le dea lecţii norvegienilor despre cum să-i trateze pe copii şi ce înseamnă educaţia. Astăzi, e tăcere şi un pic de jenă în societatea noastră, una în care copiii sunt încă victime sigure ale adulţilor iresponsabili.
  • lily, marţi, 12.04.2016 15:43
    pentru "ai de capu tau"

    xyz, aleg sa ignor jignirea, vorba aia, fiecare isi striga numele cand jigneste pe altii. Si despre Bodnariu, ai fost acolo, de esti asa sigur ca isi abuzau copiii? Ca dovezi fizice ale abuzului nu a gasit barnevernet, oricat s-a straduit. Si in cazul familiei Nan, unde nici n-a fost vorba de vreun abuz al parintilor, cine a abuzat pe cine? Si in alte sute de cazuri din mai multe tari, nu doar din Romania, cand Barnevernet a procedat mai rau ca Stalin si Ceausescu? Nu sunt de acord cu bataia copiilor, dar in sistemul de protectie se intampla abuzuri asupra copiilor si nu putine. Pe langa trauma majora a separarii de parinti. Ce face Barnevernet seamana cu un spital in care, in urma faptului ca au salvat 2, 3 vieti prin amputare de picioare sau maini (care si in cazul in care a fost salvata viata respectivului, ramane o trauma sa pierzi un membru) incepe sa amputeze intr-o veselie picioare si mani pentru simple zgaraieturi, ba chiar cand doar li se pare ca exista zagaraieturi, si nu cu acordul pacientilor. Si nu ma mir. De ceva vreme e la putere "socialismul cu fata umana" la ei. Normal, nu cum a fost la noi, norvegienii sunt anesteziati cu nivel de trai ridicat, si asta nu datorita marii lor civilizatii si culturi (pentru care am respect, asa cum am si pentru alte civilazii si culturi) ci datorita faptului ca au gasit petrol, deci au bani. Problema e ca incet, incet sunt "spalati pe creier", si libertatea individuala este afectata. La asta sunt specialisti socialistii. Imi amintesc cum laudau cei care faceau propaganda, casele de copii pe vremea socialismului in Romania. Si ce monstruozitati erau de fapt. Oricum ce a revoltat mii de oameni (nu doar din Romania) in cazul Barnevernet este faptul ca victimele nu pot face nimic. Daca vezi un copil abuzat de cineva, poti merge la politie, poti ajuta copilul respectiv, daca faci ce trebuie. Dar cand Statul cu ajutorul politiei face un abuz, nu mai poti conta pe nimeni intr-un stat inchis, de tip socialist.Cum am mai spus, parintii acelor copii asista neputinciosi la abuzuri grave comise asupra copiilor lor. Asta a creat revolta si demonstratii. Te sfatuiesc sa nu te lasi spalat pe creier de oameni ca Mungiu, ci sa gandesti, ca este un exercitiu foarte folositor.

  • xyz, marţi, 12.04.2016 13:41
    BINEEE

    @Andrei, alt dashtept. Copiii sint derutati si iresponsabili, altfel nu ar fi dependenti de parinti pina la o anumita virsta. Familia ta clasica este o vrajeala. In dulcea ta familie ancestrala si clasica au avut, au si vor avea loc cele mai teribile abuzuri, fie ca e vorba de adulti, fie de copii. Dar, vai, sa acoperim rahatul (cu vorbe mari), poate asa nu mai miroase, ce zici? Bunul nostru simt? Ce bausi, bre? Bunul simt a disparut din Romanistan in 1990. Iremediabil. Lasa gogosile cu fascismul si comunismul, exact ce vorbeam mai sus de notiuni pompoase care sa ascunda mizeria.

  • Andrei Popa, marţi, 12.04.2016 11:31
    campanie propagandistică pentru subminarea aurorităţii educatorilor

    Asistăm la cea mai amplă campanie propagandistică desfăşurată de la regimurile fascist şi comunist încoace. Familia clasică este subminată iremediabil iar copiii sunt deliberat transformaţi în nişte fiinţe derutate şi iresponsabile. Bine ar fi să ne ghidăm după bunul nostru simţ şi nu după ,,difuzoarele” care ne urlă în cap 24 din 24 de ore numai tâmpenii.

  • xyz, marţi, 12.04.2016 10:54
    ai de mine

    @Lily, esti o mare proasta. Cu P mare. "Familia" Bodnariu isi abuza copiii, iar statul a trebuit sa intervina. Ca la noi au ajuns faptele distorsionat ca sa serveasca anumite interese si sa mentina cretinii ca tine distrati si in stare de confuzie e cu totul altceva. Asa stie romanistanezul sa isi educe copiii, cu bataia, indiferent ca o face in tara lui sau aiurea. Comparatia cu Norvegia este inutila, ce-are sula cu prefectura....

  • xyz, marţi, 12.04.2016 10:51
    DA CINE

    @Cipriane, cine te-a platit, mama, sa te aberezi pe aici? Sau esti cumva evreu?

  • dan, marţi, 12.04.2016 10:16
    o femeie nebuna

    Daca un parinte ar fii luat-o pe doamna la palme si izbituri de pereti imediat ar fii fost arestat.Normal. Dar daca bati un copil ,inteleg din asta, ca e mai putin grav. Ce nebuna! Sa bati un copil care nu are nici un fel de aparare, care tremura cand strigi la el.Nu faceti comparatii cu Norvegia ca tot trauma se numeste si aia. Sa iei un copil de langa parinti. Nu vad care e diferenta intre al lua si al fura.

  • Ciprian, luni, 11.04.2016 23:49
    În al doilea război mondial cine a fost spălat pe creier, Dietrich Bonhoeffer sau naziştii?

    Dietrich Bonhoeffer reprezintă cei unu la o mie de germani care nu-l susţineau pe Hitler, în contextul în care 99,99 procente dintre germani erau de partea lui. Cine era spălat pe creier? Poate o să-mi spuneţi că nu a existat holocaust!

  • ILIE, luni, 11.04.2016 23:32
    cine nu tine cu castigatorii e un nebun!

    daca aceasta Ioana Neagu a fost arestata ... credeti ca careva din vre-o ''norvegie'' va scapa.?!

  • lily, luni, 11.04.2016 23:16
    comparatia cu Norvegia

    "Spalat pe creier" este cine a zis asta! Oameni inteligenti si cu bun simt au protestat fata de sistemul norvegian de "protectia copilului" pentru ca cei care ar fi trebuit sa-i protejeze pe copii le-au provocat acestora traume profunde, fara a investiga ce se intampla de fapt. Si au continuat sa traumatizeze copiii si dupa ce rezultatul investigatiilor a fost "nici o urma a abuzului". Sa nu comparam cu ce a facut acesta femeie, care a abuzat fizic copiii lasati in grija ei, dupa ce a mai si fost platita pentru asta! Sa fi fost copilul meu cu urechea rupta, cred ca ii rupeam si eu amandoua urechile, sa vada cum e! Dar sa nu comparam doua chestii complet diferite: Un abuz fizic cu o trauma grava indusa pt un presupus abuz nedovedit. Plus copiii Bodnariu au capatat vanatai in timp ce erau in grija Barnevenet. Parintii copiilor de la gradinita de mai sus au putut sa-si salveze copiii de abuzatoarea lor, dar parintii Bodnariu asista nepuntinciosi la abuzurile asupra copiilor lor!

  • Gina, luni, 11.04.2016 13:40
    De ce stergeţi comentarile?????

    Am postat un comentariu în urmă cu câteva ore. A apărut, apoi l-aţi şters. De ce? Nu vă convine reacţia cititorilor? Nu a fost NIMIC jignitor, totuşi l-aţi şters. Dacă aşa procedaţi pt. ce mai puneţi rubrica POSTEAZĂ COMENTARIU ? Aţi rămas cu mentalitatea de pe vremea lui Ceauşescu.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro