După ce a fost bătută de șoferul microbuzului, un fost polițist, Florica a fost umilită de operatoarea de la 112
Polițist: Da.
Mândra: Bună ziua, domnu'.
Polițist: Da, bună ziua.
Mândra: Aicea am fost de față în autogară la Cento că așteptam să îmi vină un pachet.
Polițist: Ce urgență ai? Lasă-mă cu poveștile!
Mândra: Și șoferul cu care voia să meargă o țigancă, să spun așe, cu doi copii, la Cento, nu o luat-o și o luat mătura și o dat și-n ea și-n copil. Până i-o spart și medicamentele ce avea în mână.

Polițist: Veniți la poliția municipiului și depuneți plângere împotriva lui.
Mândra: Depuneți plângere?
Polițist: Luați-i numărul de la mașină și depuneți plângere.
Mândra: Da c-o plecat de-aici. (se întrerupe apelul).

Reprezentanții STS au anunțat că s-a constituit o comisie internă pentru cercetarea modului de gestionare al apelului de către operatoarea 112. Conform STS, pe perioada cercetării operatoarea 112 nu va mai opera în Centrul unic pentru apeluri de urgență 112. STS a mai comunicat că "modul de procesare al apelului de către operatoare încalcă reglementările interne referitoare la etica și deontologia profesională, aducând atingere onoarei, reputației și demnității persoanelor cu care a intrat în legătură în exercitarea atribuțiilor de serviciu."


Potrivit STS, în 2018 au fost înregistrate nouă reclamații împotriva operatorilor de la 112, iar în 2019 au fost înregistrate șase reclamații. S-au luat măsuri disciplinare legat de 3 apeluri în 2018, respectiv 2 apeluri anul acesta.

Potrivit ziarului Libertatea, pe numele lui Marius Filip, șoferul care a agresat-o pe Florica Moldovan, fost polițist, s-a deschis dosar penal pentru două infracțiuni: lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

O anchetă a fost declanșată și la IPJ Sălaj, care verifică dacă agentul care a preluat apelul telefonic transmis de 112 a procedat corect.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro