Am aflat acum câteva ore despre moartea fetiței de 11 ani din Dâmbovița. E târziu în noapte și nu pot să dorm de furie. Am un copil de 10 ani care mâine o să meargă la școală, dar nu acest lucru este izvorul furiei mele.

M-am mutat dintr-un loc în altul prin toată casa și am rememorat toată vara asta. Nu mai știu nimic din ea. Știu doar un dezaxat ca cel de la Caracal (nu zic de olandez, că poate nu se confirmă) se uită la știri și vede un astfel de ”serial” sinistru, în care un neom violează, bate și omoară niște fete și o droaie de oameni care nu-s capabili să facă ceva, de ce ar sta el cuminte? Nu ar face și el la fel ca ăla? Că uite, toată lumea zice că ăștia sunt varză și nu are cine să-l prindă, nu?

Nu cumva mediatizarea asta excesivă ne face un mare, mare deserviciu? Nu zice nimeni să nu se ofere informații, dar să fie sigure, clare și obiective. În goana după știri și cifre de audiență, s-a pierdut cu desăvârșire discernământul. În această vară, Caracalul a fost, parcă, Polul Jurnalismului în România.

Toate televiziunile și toate publicațiile s-au întrecut în a veni cu informații WOW, pentru audiență, însă, priviți de la distanță și judecați - cu mintea unui psihopat - după grupajele de știri, suntem un paradis de violuri și crime. Poți să faci orice, nimeni nu te prinde! Și aici nu numai sistemul și guvernanți și-au adus aportul. Să-mi fie cu iertare, dar în cazul Mihaelei am contribuit toți... presa, că a dat informații pe motiv că ”asta cere publicul” și publicul, care a consumat, de fapt, ce a avut. 

Iartă-ne, Mihaela...