Am fi tentaţi să spunem că există dragoste din belşug, dar, multe dintre voi vă gândiţi zilnic la ea ca la un animal pe cale de dispariţie. Problema cu dragostea e că se transformă. Într-un fel iubim la 18 ani şi în altul la 40.

Am fi tentaţi să spunem că există dragoste din belşug, dar, multe dintre voi vă gândiţi zilnic la ea ca la un animal pe cale de dispariţie. Problema cu dragostea e că se transformă. Într-un fel iubim la 18 ani şi în altul la 40. Cu cât înaintăm în vârstă, ne iubim mai mult amintirile. Ne pierdem în trecut, visând la iubiri care nu se vor întoarce niciodată.

Dragostea e ca o plantă de casă. Pentru a trăi trebuie să o îngrijeşti. Poţi să te trezeşti într-o zi cu ea uscată. E adevărat că, pe parcursul vieţii, se întâmplă să ne mai întâlnim cu dragostea de la 18 ani. Să facem o pasiune pentru cineva, dar, trebuie să ştiţi, că o astfel de pasiune va fi repede măturată de realitate. Nu dispare neapărat, dar, cu cât înaintezi în vârstă, viaţa devine mai complicată, iar complicaţiile ucid pasiunile.

O iubire extinsă

Dragostea se întinde ca o plantă agăţătoare. Cu timpul trebuie să iubeşti din ce în ce mai mult, iar la un moment dat vei observa că nu mai ai resurse. Trebuie să-ţi iubeşti soţul, copiii, amantul, eventual, prietena de la serviciu, părinţii şi nu în ultimul rând, socrii. De unde atâta dragoste? Zeci de filme, melodii şi cărţi îţi vorbesc despre dragoste, dar, de fapt, ea sălăşuieşte în tine. Trebuie să ai grijă de ea pentru că ”dacă dragoste nu e, nimic nu e”, scria Marin Preda.