Dosar Eva. Crimele care au șocat România: 10 femei ucise cu sânge rece

Doctorița ucigașă din Ploiești și-a tranșat prietena

În urmă cu 15 ani, doctorița Roxana Călin a ucis-o cu sânge rece pe soţia amantului ei. Modul în care a acționat a îngrozit întreaga țară și a rămas una dintre cele mai mari orori din cazuistica Poliției Române.

Pe 16 iunie 1994, Roxana Călin (foto dreapta) şi-a dus la îndeplinire planul diabolic de eliminare a Iulianei Ținteanu, soţia amantului său, Bogdan Ținteanu. Victima a venit în locuinţa doctoriţei pentru niște analize medicale. Într-un moment de neatenţie al Iulianei, Roxana i-a injectat în venă un flacon de thiopental, o substanţă cu efect anestezic. Doctoriţa a dus apoi victima, care era inconştientă, în cadă, unde, cu un cuţit de vânătoare, i-a tăiat carotida, vena jugulară şi a tranşat cadavrul. Roxana Călin a împrăştiat apoi bucăţi din cadavru în tot Ploieştiul, în încercarea de a scăpa de trupul victimei.

Criminala a intrat în cercul suspecților, iar după trei săptămâni de la comiterea crimei polițiștii au descoperit în congelatorul ei un pachet cu organele interne ale victimei. Identificarea cadavrului a făcut-o arhitectul Bogdan Ținteanu care a recunoscut picioarele soției sale, într-unul dintre pachete.

Roxana Călin a fost condamnată la 22 de ani de închisoare din care a efectuat 14. Până la eliberarea condiționată, în 2009, a fost încarcerată la Penitenciarul de femei din Târgșor. Avea 32 de ani când a fost închisă și a ieșit la 46 de ani. Soțul său, Doru Călin, medic la spitalul Elias din Capitală, a divorțat imediat după condamnarea ei.

Bogdan Ținteanu s-a recăsătorit și are o firmă de arhitectură în Ploiești, iar Roxana Călin încearcă să se reangajeze și a cerut în 2009 informații Colegiul Medicilor Prahova despre dreptul de a profesa din nou ca doctor. Colegiul Medicilor a solicitat Tribunalului decizia prin care Roxana Călin a fost condamnată la închisoare, iar în această decizie se arată că timp de 22 de ani, perioada la care a fost condamnată, Roxana Călin are interzise toate drepturile, inclusiv pe cel de a profesa.

  • mela, vineri, 14.09.2012 06:05
    moarte suspecta

    dar de Ioan Luchian Mihalea nu mai scrieti nimic?eram mica atunci cand a murit,cand l--au gasit mort.Nu mai stie nimeni nimic?

  • Elena, luni, 04.06.2012 17:14
    Iarasi sunteti partinitori!

    Chici pe cine ati mai uitat? Pacat! Mare pacat va faceti, tainuind ! Acceptan oroarea !

  • gina ionescu, duminică, 03.06.2012 13:06
    femei omorate

    Dlor ziaristi ar fi bine sa scrieti si de doctorita aceea pediatra care traia cu un arhitect sini_a omorat sotia din gelozie a transat-o Aispasitbpedepsa si a iesit acum cativa ani ar fi bine sa mai scrieti si despre ea ce face dupa ce a iesit din puscarie tOATA LUMEA A CITIT SI AR FI CURIOSI CE FACE PESTE ANI SA_I LUATI UN INTERVIU MULTUMESC!!!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro