Tatăl lui Ionuț: "Vinovați de moartea fiului meu sunt câinii!"
Tatăl lui Ionuţ Anghel s-a prezentat, joi, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, el declarând că a venit să vadă ce date noi există în ancheta privind împrejurările în care a murit fiul lui, în 2 septembrie, în apropierea Parcului Tei din Capitală. Valentin Anghel a spus că de vină pentru moartea fiului său sunt câinii și a precizat că nu are îndoieli asupra acestui lucru.
Tatăl copilului ucis în Capitală de câinii fără stăpân a spus că nu a văzut la Parchet imagini care ar fi fost surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei în 2 septembrie, înainte ca băieţelul să fie găsit mort.
Întrebat cum comentează speculaţiile referitoare la faptul că Ionuţ nu ar fi fost atacat de câini maidanezi, ci de câini de luptă, Valentin Anghel a spus că nu ştie nimic în acest sens.
Valentin Anghel a mai spus că nu are niciun semn de întrebare despre ce s-a întâmplat în 2 septembrie, precizând că pentru el totul este clar din acest punct de vedere, relatează agenția Mediafax.
Întrebat care este starea lui Andrei, fratele lui Ionuţ, şi dacă acesta ar putea fi audiat de procurori, Valentin Anghel a spus că starea lui este bună, dar nu vrea să mai aibă un alt factor de stres, astfel că depinde de el când va putea să vorbească şi cu anchetatorii. El a precizat că băieţelul a făcut o declaraţie în faţa psihologilor, spunând atunci tot ce a văzut şi ce s-a întâmplat în 2 septembrie.
Valentin Anghel a mai spus că toată familia merge în continuare la psiholog.
Întrebat dacă Andrei a povestit familiei dacă au fost atraşi de ceva în zona de lângă parc, Valentin Anghel a spus că aceştia, ca orice copii, explorau zona, fiind o zonă necunoscută pentru ei.
Tatăl lui Ionuţ a mai spus că, pe parcurs, va analiza dacă va cere daune, precizând că nu acesta este scopul.
Avocatul familiei Anghel a declarat că ancheta nu este finalizată, pentru că altfel ar fi fost şi persoane puse sub învinuire, cercetările fiind în faza premergătoare începerii urmăririi penale. Acesta a spus că nu a văzut la Parchetul ICCJ imagini care ar fi fost surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei în 2 septembrie.
Avocatul a adăugat că cei doi copii au dispărut de lângă bunica lor aproximativ 30 de minute, timp în care aceasta s-a interesat de ei.
Întrebat dacă băiatul cel mare a fost adus la bunica lui de către un bărbat, din zona străzii Tuzla, şi dacă acesta a fost identificat, avocatul a spus că, din ce ştie el, această persoană nu a fost identificată şi audiată.
Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.
Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara în 3 septembrie, pentru Mediafax, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului având sute de muşcături de câini.
Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanţei supreme, având în vedere complexitatea cauzei şi intensa mediatizare a acesteia, notează agenția Mediafax.
După ce mai multe voci au susţinut că Ionuț nu ar fi fost ucis de maidanezi, ci de câini de luptă, specialistul în dresaj canin Vali Petrescu, care a lucrat, de-a lungul timpului, cu rase de câini agresive, a demontat aceste ipoteze. "Am dresat mulţi <<câini de luptă>>, asa cum li se spune popular raselor agresive. Sunt absolut sigur că pe Ionuţ nu l-au omorât asemenea câini, ci maidanezii. Conform legiştilor, Ionuţ a fost muşcat pe tot corpul. Ăsta-i primul semnal. Un <<câine de luptă>> nu muşcă victima pe tot trupul, ci doar o dată sau de cel mult două-trei ori. Animalul rămâne cu dinţii încleştaţi în carne. Nu schimbă priza, pentru că riscă să piardă «prada» şi să irosească energie degeaba. În plus, aceşti "câini de luptă" au dinţii foarte puternici, îl frângeau în două pe bietul copilaş de 4 ani, îi smulgeau cu uşurinţă o mână, l-ar fi dezmembrat", a explicat el pentru ziarul Libertatea. Dresorul susţine că şansele ca Ionuţ să fi fost devorat de un câine dintr-o rasă agresivă sunt aproape nule.
"În general, "câinii de luptă" nu atacă copiii, pentru că nu-i consideră o ameninţare. Şi încă un aspect foarte important: dacă un câine dintr-o rasa agresivă se afla pe terenul acela şi mai erau şi maidanezii, ieşea măcel între ei, iar copilul era lăsat în pace. Fie un câine ucigaş îi omora pe maidanezi, fie câinii vagabonzi îl atacau şi-l doborau", a mai spus Vali Petrescu.
Pe de altă parte, aplicarea controversatei legi privind eutanasierea câinilor fără stăpân a fost blocată, după ce un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu excepţia UDMR, a atacat la Curtea Constituţională, CCR, proiectul de lege care prevede eutanasierea în termen de 14 zile a câinilor comunitari care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi. Legea fusese votată săptămâna trecută Parlament.
Astfel, maidanezii nu vor putea fi strânşi de pe străzi şi duşi în adăposturi până luna viitoare, întrucât magistraţii CCR se vor pronunţa pe 25 septembrie asupra legii.
Foto: Mediafax