Un nou deces provocat de gripă: Bilanțul a urcat la 48 de morți
Medicii au confirmat încă un deces cauzat de gripă, la o femeie din judeţul Cluj.
Numărul total al persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma contractării virusului gripal, în acest sezon, a ajuns la 48, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) după ce un nou deces s-a înregistrat în județul Cluj.Potrivit CNSCBT, o femeie în vârstă de 39 de ani, din judeţul Cluj, a fost confirmată cu virus gripal tip A, în curs de subtipare, având condiţii medicale preexistente și a murit luni. Femeia nu era vaccinată antigripal.
Din cele 48 de decese înregistrate până în prezent, doar în patru cazuri victimele nu sufereau şi de alte boli, potrivit minstrului Sănătăţii, Sorina Pintea.
Pentru ca ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, să declare stare de epidemie trebuie ca marţi, datele Institutului Naţional pentru Sănătate Publică să arate un număr de cazuri diagnosticate de gripă care să fie mai mare decât cel estimat. Pintea a anunţat deja că dacă va fi declarată epidemie, cursurile școlilor nu vor fi suspendate, precizând că dacă numărul de elevi absenţi într-o unitate de învăţământ e de 20%, aceasta poate fi închisă.
Foto: Hepta