Trupul neînsufleţit al lui Iurie Darie, depus azi la Teatrul de Comedie. Înmormântarea va avea loc duminică
Actualitate · Stirea zilei / 10.11.2012

Trupul neînsufleţit al actorului Iurie Darie va fi depus în cursul zilei de sâmbătă la Teatrul de Comedie din Capitală, urmând ca înmormântarea să aibă loc duminică, a declarat pentru Mediafax actriţa Anca Pandrea, partenera de viaţă a artistului.

Îndurerată, Anca Pandrea, care i-a stat alături lui Iurie Darie mai bine de 25 de ani, a declarat că  nu a fost stabilită încă ora la care trupul neînsufleţit al actorului va fi depus la Teatrul de Comedie.

"Am dormit cu el azi-noapte. L-am luat în braţe şi l-am încălzit", a spus actriţa plângând.

Actorul Iurie Darie a murit vineri noapte, la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferinţă.

Actorul a avut mari probleme de sănătate în ultimele luni de viaţă. Astfel, în luna mai, Iurie Darie a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), cu o ambulanţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie. Ulterior, el a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde fost operat pentru eliminarea lichidului acumulat în creier.



În luna septembrie, actorul era externat, după aproximativ trei luni petrecute în spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. În acest răstimp, el a fost supus unei intervenţii chirugicale, i-a fost montat un tub care drena lichidul acumulat la creier, a stat foarte mult timp conectat la aparate pentru că nu putea respira singur, s-a aflat o vreme în comă indusă şi a suferit şi un accident vascular cerebral.
Însă starea de sănătate a lui Iurie Darie a început să se deterioreze din ce în ce mai mult, iar vineri seară, el a încetat din viaţă.


Iurie Darie a avut o carieră remarcabilă, ce cuprinde roluri în peste 40 de producţii cinematografice. După ce a debutat în cinematografie, în 1953, în "Nepoţii gornistului" - în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei -, Iurie Darie a jucat în filme precum "S-a furat o bombă" (1961), "Dragoste la zero grade" (1964), "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Fraţii Jderi" (1974), "Ringul" (1983), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), "Zâmbet de soare" (1987), "Oglinda" (1993), "Punctul zero" (1996), "Triunghiul morţii" (1999).


De-a lungul carierei, Iurie Darie a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori români ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis.

Cariera sa în teatru este legată de Teatrul de Comedie din Bucureşti. A jucat sub bagheta regizorului Lucian Giurchescu şi a lui David Esrig. I-a avut ca parteneri pe actorii Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. Printre spectacolele în care a jucat se numără "Troilus şi Cresida", de William Shakespeare, şi "Umbra", de Evgenii Şvarţ, ambele în regia lui David Esrig.


Iurie Darie s-a remarcat şi în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îşi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini.

În 2009, Iurie Darie a primit premiul de excelenţă pentru întreaga carieră la Festivalul Comediei Româneşti - festCO. Totodată, în martie anul acesta, Iurie Darie a primit premiul Gopo pentru întreaga carieră, iar pe 1 iunie a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame din Capitală.

Foto: Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro