9
Tamara Buciuceanu Botez a încetat din viaţă
Actualitate · Stirea zilei / 15.10.2019

Actriţa a încetat din viaţă, a anunţat marţi Spitalul Elias, unde aceasta era internată.

"Spitalul Elias anunţă cu regret dispariţia unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. Sincere condoleanţe familiei îndoliate!", a transmis purtătorul de cuvânt al spitalului, Silvius Negoiţă.

Marţi, conducerea spitalului a anunţat că starea actriţei s-a agravat şi că era ventilată mecanic. "E într-o stare gravă. Este intubată şi ventilată mecanic, este într-o stare severă. Starea dumneaei s-a agravat", a declarat marţi, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă.


Actriţa în vârstă de 90 de ani a fost internată în 2 octombrie la Spitalul Elias din Capitală. "Este internată la Terapie Intensivă. Este conştientă, cooperantă. Nu este intubată sau ventilată", a declarat atunci purtătorul de cuvânt al spitalului, Silvius Negoiţă.

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut în 1929, în Tighina, Republica Moldova.

În 2014, a primit din partea Casei Regale a României decoraţia Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer.


Foto: Hepta
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro