Cercetările continuă în curtea lui Gheorghe Dincă. Anchetatorii au adus aparatură specială pentru îmbunătățirea căutărilor
Anchetatorii au reluat, miercuri, căutările în casa şi curtea lui Gheorghe Dincă, urmând a folosi aparatură specială pentru scanat solul, cu care speră să poată descoperi şi alte probe posibil îngropate sub pământ sau în gropile betonate. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că anchetatorii vor folosi miercuri aparatură specială pentru scanat solul, cu care speră să poată descoperi şi alte probe posibil îngropate sub pământ sau în gropile betonate. De asemenea, sursele citate au precizat că la cercetări va participa şi o echipă formată din specialişti în geodezie.


Anchetatorii au dus marţi la casa lui Gheorghe Dincă şi un excavator, în cea de-a treia săptămână în care se fac verificări.

Gheorghe Dincă a mărturisit că le-a omorât pe Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani) şi apoi le-a ars cadavrele.

Marţi, o femeie în vârstă de 49 de ani a depus la Inspectoratul de Poliţie din Olt o plângere pe numele lui Gheorghe Dincă în care îl acuză pe acesta că a violat-o şi lovit-o, potrivit unor surse judiciare.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro