39
Primele imagini cu bebelușul regal. Cum arată copilul lui Meghan și Harry
Așa cum au promis, Ducele și Ducesa de Sussex au organizat astăzi prima ședință foto cu băiețelul lor, născut luni, 6 mai.
Câțiva jurnaliști au fost invitați la Castelul Windsor pentru a fotografia și filma în premieră bebelușul regal. Meghan și Harry și-au prezentat băiețelul în somptuoasa sală St. George a Castelului Windsor. Bebelușul, care se va numi Archie Harrison Mountbatten-Windsor, a fost ținut în brațe de tatăl său și a părut să doarmă pe durata întregii ședințe foto.
"Este magic, e ceva uimitor. Este un copil de vis și aceste zile au fost cu totul speciale. Am doi dintre cei mai buni tipi din lume și sunt foarte fericită. Are un temperament foarte dulce, este foarte calm"
, a declarat Meghan.
În jur de 20 de fotografi, cameramani și jurnaliști au avut acces la ședința foto, printre aceștia fiind prezenți și reprezentanții postului TV american CBS. Este o decizie controversată luată de Meghan și Harry, care a fost primită cu surprindere de trusturile media din Marea Britanie, dar și de Palatul Buckingham, potrivit dailymail.co.uk. În mod tradițional, pubicațiile și jurnaliștii britanici au prioritate la astfel de evenimente importante din cadrul familiei regale.
Foto: Hepta
Dar se pare că Meghan și-a dorit ca una dintre cele mai bune prietene ale sale, realizatoarea TV Gayle King, care prezintă emisiunea matinală a postului CBS, să fie prezentă. Gayle i-a vizitat deja pe Ducii de Sussex la reședința lor în urmă cu o săptămână, atunci când era preconizată nașterea. De asemenea, aceasta a fost prezentă la petrecerea baby shower organizată în New York cu câteva luni în urmă de cele mai apropiate prietene ale Ducesei.
Soția Prințului Harry a intrat în travaliu la primele ore ale dimineții de luni, 6 mai, depășind termenul nașterii cu o săptămână. Băiețelul s-a născut la ora 5.26 dimineața, având o greutate de 3,260 kg.
"Sunt foarte încântat să anunț că Meghan și cu mine am devenit părinții unui băiețel în această dimineață, un băiețel foarte sănătos. Sunt incredibil de mândru de soția mea", a declarat Prințul Harry vizibil emoționat în cadrul unei conferințe de presă organizată în curtea Palatului Windsor, la scurt timp după anunțarea nașterii.
Sexul copilului a fost o surpriză pentru Ducele și Ducesa de Sussex, care au ales să nu știe ce vor avea până la naștere.
Prințul Harry s-a aflat alături de soția sa în timpul nașterii, la fel și mama acesteia, Doria Ragland. Copilul ar fi trebuit să se nască la Conacul Frogmore, reședința proaspăt renovată a ducilor de Sussex. Meghan Markle și-a dorit să nască acasă, asistată de moașe și de mama sa. Dar planurile i-au fost date peste cap de faptul că sarcina a depășit termenul cu o săptămână.
Meghan a fost dusă în secret în noaptea de duminică spre luni la Spitalul Portland din Londra, un spital privat deținut de o companie americană. Potrivit Daily Mail, este una dintre maternitățile preferate de celebrități și de comunitatea americană din Londra.
Intrarea în spital se poate face cu mașina printr-un tunel, fiind astfel alegerea perfectă pentru Meghan și Harry care și-au dorit să păstreze discreția în ceea ce privește detaliile despre naștere. Deși Meghan a fost dusă noaptea la maternitate, totul a fost plănuit, astfel încât nu a fost un drum de urgență. Nu se știe cu exactitate dacă nașterea a fost indusă sau dacă s-a declanșat spontan.
Bebelușul este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron, după Prințul Charles, Prințul William și cei trei copii ai săi și Prințul Harry. De asemenea, băiețelul este al șaptelea strănepot al Reginei Elisabeta a II-a.
Harry și Meghan s-au căsătorit în luna mai a anului trecut în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Windsor la care au participat numeroase celebrități. Cuplul a anunțat că așteaptă un copil la finalul lunii octombrie, când au început primul lor turneu oficial, desfășurat în Australia și Noua Zeelandă.
Nașterea a fost preconizată pentru primăvara 2019, dar nu au fost oferite alte detalii, ceea ce a făcut ca publicul să creeze numeroase speculații.
S-au făcut numeroase pariuri în ceea ce privește sexul copilului, numele pe care îl va purta și ziua nașterii.
Copilul lui Meghan și al lui Harry va intra în istorie, fiind primul copil birasial din familia regală britanică. De asemenea, pentru că mama sa are și cetățenie americană, este primul moștenitor la tron care poate candida la președinția Statelor Unite.
Foto: Hepta